Vizita Papei Francisc în România. Trei pelerini au pornit din Cluj, pe jos, la Șumuleu Ciuc, pentru a asista la slujba oficiată de Papă

Publicat: 24 05. 2019, 20:12

This browser does not support the video element.

Cei trei pelerini au primit, vineri, binecuvântarea preotului romano-catolic Veres Stelian în fața Bisericii „Sfântul Mihail” din Cluj-Napoca, apoi au pornit, pe jos, spre Șumuleu Ciuc, urmând să străbată 300 de kilometri.

Ei vor ajunge la sfârșitul lunii mai la Șumuleu Ciuc, iar în 1 iunie vor asista la Liturghia oficiată la Sanctuarul Marian de către Papa Francisc.

Jurnalistul de radio Varga-Mihaly Marton, unul dintre cei trei pelerini, a declarat că, pe lângă caracterul ecumenic, pelerinajul are și o componentă caritabilă, în condițiile în care, pe parcurs, se va încerca strângerea sumei de 10.000 de euro, necesară tratamentului medical al unei fetițe de 14 ani din județul Mureș, diagnosticată cu osteosarcom.

Cei trei au asupra lor și câte un „Pașaport al pelerinului”. „Împreună cu colegul meu Ferencz Zsolt ne-am propus încă de anul trecut să mergem în pelerinaj la Șumuleu Ciuc, dar pe atunci nu știam despre vizita Papei Francisc. Cred că va fi un moment unic întâlnirea cu Sfântul Părinte. Vrem să vedem cum este să mergi pe jos în pelerinaj, 35 sau 40 de kilometri pe zi, în total 300 de kilometri, ce gânduri ai în timpul drumului, cum rezistăm fizic și psihic. Pe parcursul deplasării, ne vom caza la biserici și la pensiuni”, a spus Varga-Mihaly.

Bogya Zoltan, un alt pelerin, care are o mare experiență de alergător montan și de alpinist, a subliniat la rândul său că pelerinajul este, pentru el, o formă de turism spiritual.

„Vom merge pe traseul Via Maria, un drum folosit de credincioși, care pornește din Austria și ajunge la Șumuleu Ciuc. Facem o tură de anduranță, dar fiind pe un drum de pelerinaj vom acorda atenție și acestei laturi spirituale, astfel că vom spune câte o rugăciune la fiecare biserică, unde vom avea întâlniri cu preoți și oameni. Scopul este să ajungem la Șumuleu Ciuc și să participăm la slujba de Liturghie care va fi oficiată de Papa Francisc. Este un moment important pentru mine, deși nu sunt romano-catolic, ci reformat”, a spus Bogya.

Preotul romano-catolic Veres Stelian consideră că cei trei au pornit în pelerinaj cu inima deschisă, mai ales că nu fac acest demers doar pentru ei înșiși, ci au un țel nobil, de a ajuta o fetiță bolnavă. „Încoronarea drumului lor va fi întâlnirea cu Sfântul Părinte, care este una importantă, un moment istoric pentru credincioșii din Transilvania. Bucuria noastră este una imensă”, a menționat preotul.

Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie și va fi prezent la București, Iași, Blaj și Șumuleu Ciuc.