Voiculescu: Până la 34 de ani am avut WC în curte, la penitenciar nu are cum să fie mai rău

Publicat: 08 08. 2014, 11:06
Actualizat: 01 02. 2019, 02:16

El a venit la IPJ Ilfov pentru controlul judiciar.

Întrebat de jurnaliști cum se simte, în perspectiva sentinței care se va pronunța vineri în cazul său, Voiculescu a povestit că a trăit cu soția sa și cu doi copii, până la 34 de ani, într-o singură cameră, având WC în curte.

„Vă dați seama cum era iarna?”, a completat Voiculescu.

El a spus că, din câte știe, la penitenciar WC-ul este înăuntru.

„La penitenciar nu are cum să fie mai rău”, a spus Voiculescu. El a adăugat că regretă că 12 oameni nevinovați au de suferit alături de el.

De asemenea, Voiculescu a mai spus că este trist faptul că unii se bucură de suferința sa.