Vremea în București: Ploi torențiale, vijelii și temperaturi de 6-7 grade Celsius/ Fenomene similare în toată țara

Publicat: 05 05. 2019, 11:13

Potrivit prognozei speciale, începând din după-amiaza zilei de duminică și până miercuri dimineață, gradul de instabilitate atmosferică va fi temporar accentuat și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor aduna cantități de apă însemnate, 15 – 25 liti pe metrul pătrat și izolat posibil peste 30 – 35 pe metrul pătrat.

Duminică și luni temperatura maximă va fi de 21 – 23 de grade, iar luni dimineața se vor înregistra 12 – 13 grade.

Vremea se va răci începând de marți, astfel încât dimineața se vor înregistra în jur de 10 grade, după-amiaza 11 – 13 grade, iar miercuri dimineața 6 -7 grade.

Fenomene similare în toată țara

Meteorologii au emis duminică o informare prin care anunță ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină în toată țara, până miercuri dimineață. Vremea se va răci, iar la munte va ninge și va fi viscol.

Începând de duminică de la ora 15.00 până miercuri la ora 9.00, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină.

Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15 – 25 de litri pe metrul pătrat și izolat 40 – 60 de litri pe metrul pătrat.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente și mai intense în după-amiaza zilei de duminică și în noaptea de duminică spre luni în majoritatea regiunilor, iar în cursul zilelor de luni și marți îndeosebi în sudul, estul și centrul țării.

Vremea se va răci accentuat, luni în vestul și nordul țării, iar marți și în celelalte regiuni. La munte, începând din noaptea de luni spre marți, precipitațiile vor fi mixte, iar la altitudini de peste 1.800 de metri va ninge și vântul va avea intensificări, cu rafale de 60 – 70 kilometri pe oră, spulberând zăpada.