VREMEA. Prognoza meteo pentru Paște. Vreme caldă, dar instabilă. Ce temperaturi vom avea în week-end

Publicat: 27 04. 2019, 08:58

This browser does not support the video element.

ROMANIA, SÂMBĂTĂ NOAPTEA VREME INSTABILĂ, PLOI ÎN AVERSE ÎN MUNTENIA
 
În noaptea de Înviere, vremea se răcește, va ploua mai ales în Muntenia, iar ploile vor fi însoțite și de descărcări electrice. Vântul va sufla cu intensificări iar minimele termice se vor încadra între 7 și 14 grade Celsius.
 
ROMANIA, DUMINICĂ  PLOI ÎN AVERSE ȘI DESCĂRCĂRI ELECTRICE
 
Duminică în nordul, estul și centrul țării vremea se răcește față de perioada anterioară. În aceste zone se vor semnala ploi în averse și descărcări electrice. Vântul va sufla cu putere în sudul țării. Maximele termice se vor încadra între 14 și 25 de grade Celsius. 
 
BUCURESTI VREME INSTABILĂ, PLOI ÎN AVERSE
 
Sâmbătă, în Capitală, vremea va fi mai caldă decât în mod normal. Spre seară sunt prognotate averse și descărcări electrice, iar maxima zilei va ajunge la 25 de grade Celsius. Prima zi de Paște aduce nori în prima parte a zilei, când va și ploua slab. Maxima zilei va fi de 24 de grade, iar minima va ajunge la 10 grade Celsius. Luni cerul va fi mai mult noros și va ploua în averse. Se mai răcește iar maxima zilei va fi de 23 de grade. 
 
MUNTE PLOI CU TUNETE ȘI FULGERE, VÂNT PUTERNIC
 
La munte următoarele zile aduc vreme instabilă. Cerul va fi variabil, și sunt anunțate ploi în averse cu tunete și fulgere. Vântul va sufla cu putere iar maximele termice se vor încadra între 7 și 18 grade Celsius. 
 
LITORAL VREME INSTABILĂ
 
Vreme instabilă și pe litoral în următoarele zile. Cerul va fi variabil, soarele se va arăta printre nori dar vor fi și ploi în averse cu descărcări electrice. Maximele vor fi de 20 de grade, iar minimele termice se vor încadra între 9 și 11 grade.
 
ROMANIA, LUNI VREME MAI RECE, PLOI ÎN MAJORITATEA REGIUNILOR
 
Vremea se va răci de săptămâna viitoare, când va fi instabilă la nivelul întregii țări. Vor predomina ploile în averse însoțite și de tunete și fulgere, iar vântul va avea intensificări locale. Maximele termice nu vor mai trece de 23 de grade Celsius.