Yasuo Fukuda, învestit oficial în funcția de premier al Japoniei

Publicat: 15 02. 2012, 10:29
Actualizat: 20 07. 2012, 07:09
Conservatorul moderat Yasuo Fukuda, în vârstă de 71 de ani, a fost învestit oficial, marți, în funcția de premier al Japoniei de către Parlamentul nipon, în pofida respingerii nominalizării lui de către Senat.

Conservatorul moderat Yasuo Fukuda, în vârstă de 71 de ani, a fost învestit oficial, marți, în funcția de premier al Japoniei de către Parlamentul nipon, în pofida respingerii nominalizării lui de către Senat, relatează AFP.

Fukuda devine astfel cel de-al 91-lea premier al Japoniei și cel mai în vârstă șef al Guvernului numit în funcție începând cu anul 1991. El îl va înlocui pe cel mai tânăr premier nipon din ultimii 50 de ani.

Camera Deputaților a aprobat, cu 338 de voturi favorabile și 117 împotrivă, nominalizarea lui Yasuo Fukuda în fruntea Guvernului de la Tokyo, în timp ce Senatul, controlat de opoziție, a respins nominalizarea acestuia. În Japonia, votul deputaților se poate impune în ultimă instanță în fața votului senatorilor.

Fukuda a fost desemnat, duminică, președinte al Partidului Liberal Democrat (PLD), formațiunea de dreapta, aflată la putere în Japonia de jumătate de secol, funcție ce îi asigură automat postul de premier.