Zece dintre protestatarii mineri care au rămas blocați în subteran în Hunedoara au ajuns la spital

Publicat: 01 11. 2019, 13:48

Președintele Sindicatului „Huila”, Domokos Laszlo, susține că minerii au anunțat că nu vor renunța la proteste și că vor intra în greva foamei de la sfârșitul săptămânii.

„Am fost în sală, la mineri. În total, la Paroșeni sunt 69 și la Uricani sunt 41. Protestele continuă. De duminică încep protestele cu greva foamei. Solicită emiterea unui act normativ care să le asigure venituri în completare și preluarea de personal de către Complexul Energetic Hunedoara, personalul care are nevoie de mai mulți ani lucrați”, a spus liderul sindical.

Potrivit acestuia, zece dintre minerii blocați în subteran au avut nevoie de îngrijiri medicale.

„Au venit, ieri și azi, trei asistente medicale de la Salvamin pentru a le măsura tensiunea și glicemia. I-am scos din subteran, le-au făcut măsurătorile și pentru doi s-a recomandat să chemăm ambulanța, să-i trimitem la spital. În total, de la începutul protestelor, șapte persoane de la Paroșeni au avut nevoie de îngrijiri medicale și trei de la Uricani, au fost duse la spital. Azi este a 5-a zi de proteste”, a mai spus Domokos Laszlo.

Petre Drăgoescu, directorul tehnic al Societății Naționale de Închideri de Mine din Valea Jiului, a declarat, corespondentului MEDIAFAX; că vineri au fost și au vorbit cu minerii deputatul Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora și George Bobar, președintele Consiliului de Adminsitrație, de la Societății Naționale de Închideri de Mine din Valea Jiului.

„Au fost și au purtat discuții cu ei domnul Nistor cu domnul Bobora și domnul Bobar, președintele Consiliului de Administrație, și le-au spus că amână preavizul, că prelungesc cu o lună-două, dar fără să spună de unde bani, adică vorbe aruncate. Erau minerii mai bine documentați decât ei. Au spus că până va fi noul guvern și atunci oamenii au spus că să înțeleagă că luni va fi votat noul guvern? Au zis nu, că sigur nu va trece, deci au mai avut și curajul să spună asta în fața lor. Păi atunci de ce s-au mai dus? Cum vrei să rezolvi problema dacă tu spui asta?”, a declarat Petre Drăgoescu.

Protestele minerilor de la minele Paroșeni și Uricani au început luni, cînd aceștia s-au blocat în subteran. Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că, după ce vor fi disponibilizați, nu vor primi venituri în completare, până la 24 de luni, în funcție de vechimea fiecăruia, la fel cum au primit minerii disponibilizați în anii anterior.