Zeci de câini au murit în urma unui incendiu izbucnit la un adăpost de lângă Timișoara

Publicat: 04 11. 2014, 16:29

Căpitanul Florin Lia de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că incendiul a izbucnit la acoperișul adăpostului de câini Danyflor de lângă Timișoara, aproximativ 40 de animale murind, iar trei echipaje de pompieri, precum și voluntari încearcă să stingă focul.

Potrivit sursei citate, acoperișul adăpostului a ars deja pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, focul extinzându-se și la hala în care se aflau aproximativ 70 de câini, depozitul de alimente și vestiarul angajaților.

Directorul adăpostului de câini, Ionel Pușcaș, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în adăpost se aflau, în momentul izbucnirii incendiului, aproximativ 360 de câini.

„S-a aprins focul de la ateliere, în zona unde sunt vestiare. De la acoperiș s-a extins și a mers până în capăt la depozitul de alimente. O parte din alimente am reușit să le scoatem, o parte au ars. Au fost deschise ușile de la cuști și câinii sunt în regulă. O să vedem la sfârșit de tot când vom face numărătoarea și o să-i repartizăm. Avem aproximativ 360 de câini în adăpost, pe hale erau undeva la 60 – 70 de câini”, a declarat Ionel Pușcaș.

După ce vor lichida incendiul, pompierii urmează să stabilească de la ce a pornit focul, apoi se va stabili și la ce sumă se ridică daunele.