Zeci de taximetriști au blocat ieri traficul la Piața Universității, protestând față de nemajorarea tarifelor

Publicat: 25 02. 2013, 09:53
Actualizat: 05 08. 2014, 04:50

Zeci de taximetriști protestează, duminică seara, la Piața Universității față de nemajorarea tarifelor, ei blocând benzile de circulație din fața Teatrului Național București.

Martori spun că în Piața Universității s-ar fi adunat duminică, în jurul orei 22.30, aproximativ 100 de taximetriști, ei fiind nemulțumiți de fapul că nu sunt majorate tarifele, dar și față de faptul că firme de taximetrie din Ilfov operează în Capitală.

Protestul este neautorizat.

Potrivit purtătorului de cuvât al Jandarmeriei, Georgian Enache, a declarat că cei aproximativ 100 de taximetriști au oprit mașinile în zona teatrului pe sensul de mers către Piața Romana, șoferii protestând pe trotuarul din fața instituției.