Ziariștii, invitați de Comisia SRI la o dezbatere publică pe tema…acoperiților din presă

Publicat: 03 02. 2017, 18:48
Actualizat: 29 09. 2018, 05:04

”Am primit câteva sesizări de la asociații, fundații, ceea ce numim îndeobște ca fiind societatea civilă. Am primit de la Active Watch și alte asociații pe două teme care sunt cunoscute deja public: o sesizare care privește accesarea de către SRI a unor fonduri europene și cea de-a doua solicitare – de la aceleași fundații – legat de prezența sau nu în presă a acoperiților. Ni s-a solicitat să facem și o dezbetere publică pe acest subiect și vă asigur că tot în următoarele două luni de zile vom stabili când facem această dezbatere publică, în ce format. Evident că dumneavoastră individual sau prin structurile profesionale veți fi parte a acestei dezbateri”, a spus Țuțuianu.

Președintele Comisiei SRI, Adrian Țuțuianu, a declarat recent că pot fi ”acoperiți” și în presă, dacă este identificat un om valoros.

„Dacă în anumite zone există interdicția – judecători, procurori, magistrați și în politică, în celelate zone ale societății civile nu există interdicția. Ca atare, dacă este identificat un om valoros care poate contribui cu informații la securitatea națională a României, poate fi și din presă. Nu sunt comod neapărat, în plan personal, cu ideea, dar putem face și altfel analiza – un jurnalist este un om cu foarte multe contacte, cu foarte multe informații care pot fi foarte valoroase, cu acces în foarte multe medii. Ca urmare, lucrul acesta se poate întâmpla, indiferent că dacă ne place nouă sau nu”, a spus Țuțuianu despre posibilitatea existenței unor ofițeri SRI sub acoperire în media.