Zigi Shipper, un supraviețuitor al Holocaustului, a murit la vârsta de 93 de ani. Și-a dedicat viața împărtășind oamenilor experiențele din lagărele de concentrare

Publicat: 18 01. 2023, 22:28
Actualizat: 18 01. 2023, 22:28
Sursă Foto - Metro.uk
Un supraviețuitor al Holocaustului, care a fost închis în două lagăre de concentrare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a murit la împlinirea a 93 de ani.

Zigi Shipper a supraviețuit atât lagărelor de concentrare Auschwitz, cât și lagărelor Stuffhof, ajungând în Marea Britanie în anul 1947.

Acesta și-a dedicat viața împărtășind și altora ororile Holocaustului, petrecându-și ultimii 20 de ani călătorind prin școli și povestindu-le tinereilor experiențele teribile prin care a trecut.

Rishi Sunak i-a adus un omagiu supraviețuitorului în această după-amiază, transmițând condoleanțe prietenilor și familiei lui Zigi.

„Un om cu o energie minunată. Un om plin de umanitate”, a spus premierul Marii Britanii.

Zigi s-a născut în orașul Lodz, Polonia, în 1930, și a fost forțat să intre în lagărele din Lodz împreună cu bunicii lui, atunci când avea doar 10 ani. Zigi și bunica lui au fost urcați într-un tren și deportați la Auschwitz în 1944.

Prințesa Kate l-a tratat pe supraviețuitor ca pe „un prieten”

De acolo, a fost trimis la Stutthof și, în cele din urmă, la Neustadt, care a fost eliberat în mai 1945.

Bunica lui a murit tragic în ziua eliberării.

Apoi, Zigi s-a căsătorit la scurt timp după ce a sosit în Marea Britanie și a avut o familie numeroasă, potrivit Metro.uk.

În 2016, Zigi a primit o medalie de la Imperiului Britanic.

Un an mai târziu, el i-a însoțit pe prințul și prințesa de Wales într-o vizită regală la Stutthof, unde și-a putut întâlni prietenul de o viață, Manfred Goldberg, un prizonier cu care acesta a stat în lagărele de concentrare.

Sursă Foto – Metro.uk

Atunci, acesta a spus despre prințesa Kate că era doar „ o domnișoară normală” și că l-a tratat ca pe „un prieten”.