ZILE LIBERE 2012. Guvernul a adoptat hotărârea prin care 30 aprilie este declarată zi nelucrătoare în sectorul public

Publicat: 24 04. 2012, 13:13
Actualizat: 14 05. 2012, 15:34

Guvernul a adoptat, în ședința de marți, hotărârea prin care ziua de luni 30 aprilie 2012 este declarată zi nelucrătoare în sectorul public, astfel încât să fie asigurate mai multe zile libere cu ocazia Sărbătorii de 1 Mai, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.

Purtătorul de cuvânt al Ministerul Dezvoltări Regionale și Turismului, Bogdan Oprea, a declarat, în urmă cu o săptămână, agenției MEDIAFAX că Guvernul a discutat, miercuri, posibilitatea ca bugetarii să nu lucreze pe 30 aprilie, pentru a se prelungi astfel minivacanța de 1 Mai, o decizie urmând să fie luată în această săptămână.

„MDRT susține această inițiativă, pentru că ar duce la creșterea circulației turistice de 1 mai și la un număr mai mare de zile petrecute de turiști în stațiuni”, a adăugat Oprea.

Bugetarii sunt liberi marți, 1 mai, și dacă nu ar lucra nici luni, 30 aprilie, ar avea patru zile libere consecutive.

Premierul Ungureanu a declarat ulterior, că ziua de luni 30 aprilie 2012 va fi declarată zi nelucrătoare în sectorul public și urmează să fie recuperată ulterior, într-o sâmbătă din luna mai.

Potrivit estimărilor Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), peste 25.000 de turiști români vor merge pe litoral în minivacanța de 1 Mai, număr apropiat de cel înregistrat anul trecut.

Cele mai căutate stațiuni vor fi Mamaia, Eforie Nord, Neptun și Vama Veche.