Fostul șef SIE îl critică pe Fritz pentru reacția la victoria democraților: „Nu doamna Țoiu promova ce critică acum domnul Fritz?”

Publicat: 05 11. 2026, 12:00

Invitat la „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”, fostul șef SIE, Silviu Predoiu, l-a criticat pe liderul USR, Dominic Fritz pentru contradicțiile din postarea liderului USR despre relația României cu Statele Unite. Generalul cu patru stele în rezervă l-a acuzat pe Dominic Fritz că îi critică acum pe alții pentru o atitudine față de administrația Trump pe care reprezentanții partidului, cum ar fi Oana Țoiu care era ministru al Externelor, ar fi promovat-o în perioada în care s-au aflat la guvernare. De asemenea, Silviu Predoiu a adus aminte de faptul că Oana Țoiu „îl pândea” pe Marco Rubio să facă o poză cu acesta. Emisiunea integrală aici.

Predoiu îi reproșează lui Fritz că se contrazice în postarea lui de pe Facebook în legătura relația SUA-România

Silviu Predoiu l-a acuzat pe Dominic Fritz că se contrazice în declarațiile despre relația României cu Statele Unite. Fostul șef SIE a susținut că liderul USR critică acum atitudinea de susținere față de Donald Trump, deși partidul său s-a aflat la guvernare și a făcut parte din coaliția de putere.

Silviu Predoiu a amintit că USR a deținut funcția de ministru al Afacerilor Externe și a întrebat de ce Fritz vorbește despre înfrângerea sistemului, în condițiile în care partidul său a făcut parte din acesta.

„Bat câmpii, uitați-vă la mesajul domnului Friz și la ce spune despre politica în raport cu SUA, despre submisivitate, cu alte cuvinte, despre întortocheli ideologice, despre faptul că l-au proslăvit pe Trump și au încercat să… Păi cine era ministrul de Externe? Nu era din partidul dumnealui? Nu dumnealui a fost la putere? Vorbește despre faptul că sistemul a fost învins și că, vezi Doamne, se poate și în România. Păi dumnealui era parte a sistemului, pentru că era la putere, era în Consiliul Coaliției”, a susținut Silviu Predoiu.

Silviu Predoiu acuză că reprezentanții USR sunt preocupați doar de cum să-și păstreze locul

Fostul șef SIE a susținut că USR a avut responsabilitatea directă pentru relația României cu Statele Unite, prin ministerele Apărării și Afacerilor Externe. Acesta a criticat-o pe Oana Țoiu, despre care a afirmat că încerca să obțină o fotografie cu secretarul de stat american Marco Rubio, în loc să promoveze o politică externă concretă.  Silviu Predoiu a afirmat că reprezentanții USR că sunt preocupați mai degrabă de păstrarea funcțiilor decât de schimbarea sistemului politic.

„(USR) Avea Ministerul Apărării și Ministerul de Externe. Sunt în prima linie a relației cu SUA: Ministerul Apărării și Ministerul de Externe. Păi nu doamna Țoiu era cea care promova exact ceea ce critică acum domnul Friz? Nu dumneaei îl pândea pe Marco Rubio pe culoare, înainte de conferință, ca să facă o poză cu el, crezând că asta înseamnă politica externă? Pe cine critică dumnealui?

„Sistemul poate fi învins. Mă uit la tine, PSD!” Este clar, oamenii aceștia nu au nimic în minte decât „cum să ne păstrăm locul”.”, a relatat Silviu Predoiu.

Dominic Fritz a profitat de înfrângerea republicanilor că să critice PSD

Dominic Fritz salută rezultatele alegerilor pentru Congresul Statelor Unite și susține că victoria democraților transmite un mesaj puternic inclusiv pentru scena politică din România.

Liderul USR consideră că rezultatul scrutinului arată că schimbările politice considerate imposibile pot deveni realitate și lansează un nou atac la adresa PSD.

”Bună dimineața istorică! Măcel electoral în SUA – democrații au obținut o victorie copleșitoare și vor avea o majoritate clară în ambele camere ale congresului. Donald Trump devine “lame duck”, îi mai rămân doi ani de președinție fără putere în congres”, a scris liderul USR pe pagina sa de Facebook.

Fritz: ”MAGA va fi istorie”

Dominic Fritz a prezentat trei concluzii pe care consideră că România ar trebui să le desprindă din rezultatele alegerilor americane. Liderul USR a susținut că rezultatul alegerilor din SUA arată că schimbarea politică este posibilă și că sistemul poate fi învins prin mobilizare. Liderul USR a criticat corupția și politica PSD, despre care a afirmat că vor fi sancționate de alegători. Totodată, Fritz a relatat că România trebuie să își consolideze parteneriatul strategic cu SUA fără să se apropie ideologic de extrema dreaptă, păstrându-și orientarea europeană.

”3 concluzii rapide pentru România:
1. Alegătorii americani au votat pentru o schimbare clară deși până acum câteva luni toată lumea a spus că e imposibil să se schimbe și senatul. Kansas, de exemplu, va trimite un senator democrat la Washington, DC pentru prima dată din 1932, lucru de neconceput până acum. Să nu mai auzim deci că nu putem câștiga, că suntem prea visători. După Ungaria și Serbia, e încă un exemplu: Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.

2. Alegătorii americani au respins retorica de ură și politica egoistă care nu livrează rezultate pentru ei. Aviz borfașilor aroganți din România (mă uit la tine, PSD): furia românilor despre corupția voastră afișată nerușinat, în timp ce prețurile cresc pentru toată lumea, vă va mătura și pe voi.

3. MAGA va fi istorie, iar România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să se mai întortocheze ideologic în direcția extremei drepte. Suntem europeni și pe baza intereselor noastre comune putem fi parteneri cu SUA fără să aplecăm capul”, a mai scris Fritz.

Democrații au preluat Congresul American

Alegerile intermediare din Statele Unite s-au desfășurat pe 3 noiembrie 2026 și au adus o schimbare importantă în configurația politică de la Washington. Democrații au obținut majoritatea în ambele camere ale Congresului, atât în Camera Reprezentanților, cât și în Senat, în detrimentul republicanilor.

În Camera Reprezentanților, democrații au câștigat 222 de mandate, în timp ce republicanii au obținut 138.  În Senat, democrații au obținut 54 de mandate, față de 44 ale republicanilor, iar două curse electorale erau încă în desfășurare.

Rezultatul reprezintă o schimbare majoră pentru administrația Donald Trump, care va trebui să își negocieze agenda politică cu o majoritate democrată în ambele camere ale Congresului.