Vasile Blaga: „Cel puțin jumătate din școli funcționează fără PSI”. Ce altă clădire importantă ar fi în aceeași situație

Vasile Blaga: „Cel puțin jumătate din școli funcționează fără PSI. Ce altă clădire importantă ar fi în aceeași situație
Publicat: 03/11/2015, 15:57
Actualizat: 28/11/2015, 18:41

Întrebat, marți, dacă o primărie putea să dea o autorizație pentru un club, Blaga a răspuns: „Am înțeles că pentru a se putea acționa mai ușor au fost aprobări pe declarațiile pe propria răspundere, chestia aceasta este nouă, de vreun an și ceva. Este ilogic să funcționeze fără aprobarea autorizării PSI. Este foarte grav. Dar dacă mergem și verificăm toate instituțiile statului jumătate dintre școli funcționează ilegal din acest punct de vedere. Știu precis că la un moment dat nici Sala Palatului nu îndeplinea astfel de condiții acolo. Ar trebui să respectăm cu toții legea, iar aprobările să fie date în cunoștință de cauză. Chiar dacă sunt pe proprie răspundere, trebuie să fie verificate ulterior”.

De asemenea, întrebat ce ar trebui să facă politicieii după această tragedie, Blaga a arătat că „Oricine este vinovat trebuie să răspundă în fața legii. (…) Lucrurile sunt foarte complicate, nu m-aș pronunța pe vinovății sau nevinovății. Cred însă că de data asta vor fi luate la întrebări și vor răspunde toate persoanele, dar și instituțiile publice de la toate nivelurile, iar cei care sunt vinovați trebuie să răspundă”.

Clubul Colectiv nu avea autorizații de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, potrivit secretarului de stat Raed Arafat.

La o zi de la producerea tragediei, primarului Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, afirma că localul nu are autorizații de la ISU pentru că aveau o declarație pe propria răspundere, care este cuprinsă într-un acord de funcționare.

Piedone spunea că primarul nu are ce să-și reproșeze și că, din punctul de vedere al primăriei, Clubul Colectiv a funcționat legal, controalele inspectorilor săi desfășurându-se înainte de ora 16.30, în cadrul programului de lucru, nu seara și noaptea, când clubul are activitate.

„Avem la dosar toate actele, am îndeplinit toate normele legale de eliberare a acordului de funcționare (…) Legea Poliției locale spune că pentru eliberarea acordului de funcționare trebuie să avem acordul locatarului, contractul de închiriere, titlul de proprietate, datele de identificare de la Registrul Comerțului. Locatarul dă declarație pe proprie răspundere despre ce activitatea pe care trebuie să o desfășoare. Acordul de funcționare însumează toate acordurile de la toate institituțiile”, a susținut primarul Sectorului 4, unde se află Clubul Colectiv.

Conform documentelor puse la dispoziție de Primăria Sectorului 4, declarația pe propria răspundere este dată în 6 noiembrie 2014 de unul dintre acționari, Paul Cătălin Gancea, în document precizându-se că este vorba despre un bar/club cu o suprafață de 425 metri pătrați, care are 80 de locuri pe scaun pentru consumatori.

Primăria sectorului 4 arată că agentul economic își desfășura activitatea în baza declarației pe propria răspundere, conform căreia, erau întrunite condițiile de funcționare, specifice pentru fiecare autoritate publică. Declarația pe propria răspundere a fost cuprinsă în certificatul constatator pentru punctul de lucru, document eliberat la data de 7.10.2014 de către Registrul Comerțului.

Ulterior emiterii acestuia, S.C. Colectiv Club SRL s-a adresat Primăriei Sectorului 4, solicitând eliberarea acordului și autorizației de funcționare. Primăria arată că, în acest sens, a depus un dosar conținând: certificatul de înregistrare de la Registrul Comerțului, actul constitutiv de înființare a societății, certificatul constatator pentru punctul de lucru, dovada spațiului, contractul de salubrizare, certificat fiscal emis de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4, chitanța dovedind achitarea taxei aferentă eliberării.

Eliberat de către Registrul Comerțului în baza declarației pe propria răspundere, certificatul constatator cuprinde codurile CAEN pentru tipul de activitate desfășurată, în acest caz, alimentație publică, baruri și alte activități de serviere a băuturilor, activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune, activități de post producție video, activități de interpretarea artistică, spectacole, alte activități recreative și distractive. Conform legii, certificatul constatator rămâne valabil până la modificarea condițiilor de funcționare sau activităților pentru care s-a dat declarația pe propria răspundere.

Primăria Sectorului 4 susține că, având în vedere că acest certificat constatator reprezenta asumarea de către solicitant a responsabilităților privitoare la legalitatea desfășurării activităților declarate, iar dosarul de autorizare depus la primărie pe data de 6.11.2014, întrunea toate condițiile impuse de legislația în vigoare, Autoritatea Locală Sector 4 a emis Acordul de Funcționare Nr. 3909/14.01.2015, respectiv Autorizația de Funcționare Nr. 369/14.01.2015.

Primăria arată că pe parcursul anului 2015, în cadrul verificărilor întreprinse în incinta mai multor unități de profil, la data de 21.10.2015, prin Direcția Generală de Poliție Locală Sector 4 – Serviciul Inspecție Comercială, a fost realizat un control și în incinta punctului de lucru al S.C. Colectiv Club SRL, situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, corp B, clădirea 15, Parter. Polițiștii locali au constatat că se respecta obiectul de activitate impus prin autorizație, în schimb, personalul angajat nu avea calificarea necesară pentru alimentația publică și a fost aplicată o sancțiune contravențională, fiind dispuse, totodată, termene pentru intrarea în legalitate.

Reprezentanții Autorității Locale Sector 4 au desfășurat verificările în baza atribuțiilor impuse prin Legea Poliției Locale, neavând competențe în a controla respectarea normelor PSI, mai precizează Primăria sectorului 4.

Marți, procurorii Parchetului instanței supreme și polițiștii ridică de la Primăria Sectorului 4 mai multe avize și acte legate de firma care deține Clubul Colectiv, în ancheta privind incendiul în urma căruia 32 de persoane au murit și alte aproximativ 200 au fost rănite.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, reprezentanții Primăriei Sectorului 4 pun la dispoziția anchetatorilor documentele cerute în dosarul în care Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ) face cercetări pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în cazul incendiului din Clubul Colectiv.

Cei trei patroni ai Clubului Colectiv – Alin Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu – au fost reținuți luni, pentru ucidere din culpă, iar marți procurorii cer Judecătoriei Sectorului 4 arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Incendiul din Clubul Colectiv s-a produs ca urmare a faptului că a fost permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a localului, precum și a desfășurării unui foc de artificii în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, preciza Parchetul instanței supreme.

În urma incendiului din Clubul Colectiv au murit 32 de persoane, iar alte aproximativ 130 sunt internate în mai multe spitale din București.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată ce se întâmplă chiar înainte de cele mai fericite momente din viață