ECONOMIE. Schimbări majore în turism. Apar voucherele pentru restaurant! Ce pretenții mai au patronatele din HoReCa

Publicat: 01 06. 2020, 18:23
PROIECT. Bucureștenii de peste 14 ani vor primi un voucher de 50 de lei pentru a merge la restaurant / Sursa FOTO: playtech.ro

Reprezentanţii industriei turistice din România solicită autorităţilor o serie de măsuri de sprijin pentru sector, de la vouchere pentru a merge la restaurant până la suspendarea taxei pe terase sau decalarea pentru 2021 a platei taxelor și impozitelor aferente acestui an.

Totodată, reprezentanții patronatelor din turism promit că preţurile serviciilor oferite clienților nu vor fi majorate, cu toate că antreprenorii se așteaptă la costuri mult mai mari, o dată cu impunerea unor norme de siguranţă.

Preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile, recomandă companiilor private să acorde tichete de vacanţă, la fel cum se întâmplă în sectorul public, în condiţiile în care sarcina fiscală este mult mai mică decât cea în cazul acordării unei prime de vacanţă în numerar. Astfel s-ar putea ajuta turismul românesc într-un mod mult mai eficient.

Condiții pentru ca firmele private să acorde vouchere de vacanță

„Voucherele de vacanţă pot fi acordate şi de companiile private, nu doar în sectorul public. Dacă în 2018 ponderea voucherelor acordate în sistemul public reprezenta 95% din vouchere, în 2019 au reprezentat 88%, iar companiile private au început să ofere şi ele astfel de facilități. Este un stimulent fiscal, dar nu l-au ales până acum”, afirmă Călin Ile.

Președintele FIHR spune că „legea le permite şi celor din sectorul privat să acorde vouchere de vacanță, chiar într-o sumă mai mare decât cea alocată în spaţiul public. Noi îi încurajăm să o facă pentru a ajuta şi companiile private la revigorarea turismului românesc. Acum, dacă se vor acorda şi pentru 2020, nu ştim, pentru că voucherele din 2019 au fost prelungite şi vor putea fi cheltuite şi în vara aceasta, pentru că altfel se pierdeau acei bani. Noi am solicitat acest lucru. Ar face parte din acea măsură de stimulare a circulaţiei turistice. Eu aş recomanda companiilor să acorde vouchere, pentru că sarcina fiscală este mult mai mică decât toată sarcina fiscală pe acordarea unei prime cash pe vacanţă şi ar ajuta şi turismul românesc”.

Dragoş Anastasiu: „Bugetele locale şi naţionale sunt destul de sărăcite”

La rândul său, Dragoş Anastasiu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane, a adăugat că aceste vouchere acordate de mediul privat ar trebui să fie un credit fiscal. Adică, să fie deduse din impozitul pe care compania îl plăteşte către stat!

„Este adevărat că firmele private pot să acorde vouchere de vacanţă, diferenţa este că firmele acordă din bugetul propriu, în timp ce statul acordă din banii contribuabililor. Este o diferenţă semnificativă. Suntem de părere că ar trebui să nu existe discriminare. Aceste vouchere de la privat ar trebui să fie un credit fiscal, iar din impozitul pe care compania îl plăteşte către stat, ar trebui să fie deduse aceste vouchere de vacanţă la privat”, a declarat Anastasiu.

Referitor la voucherele în valoare de 50 de euro care se acordă cetățenilor din Viena pentru a merge la restaurante, Dragoș Anastasiu susţine că este o măsură discutată şi solicitată deja Primăriei Capitalei: „Noi tot spunem să se dea, să se facă, dar întrebarea este «De unde?». Asta este marea problemă. Toată lumea vrea granturi, dar bugetele locale şi naţionale sunt destul de sărăcite”.