TOP 15 cele mai spectaculoase plaje din Europa

Publicat: 16 07. 2023, 11:15

Indiferent ce fel de plaje preferi, de la țărmurile sălbatice, bătute de vânt de pe coasta Atlanticului, până la golfurile arctice mărginite de munți, unde poți vedea balene, și zonele însorite ale Italiei și Greciei, am făcut pentru tine un top 15 cele mai spectaculoase plaje din Europa.

1. Haukland Beach, Norvegia

Ridicată din Marea Norvegiei precum coloana vertebrală a unui dragon, insula Lofoten de pe coasta de nord-vest a Norvegiei este un adevărat vis – indiferent dacă o vezi în lumina nemuritoare a Soarelui de la Miezul Nopții sau sub aurora boreală care dansează în zăpezile din lunile de iarnă. Plaja Haukland este absolut spectaculoasă, cu stânci de granit care răsar din loc în loc deasupra nisipurilor de culoarea spumei de cappuccino și a mării de safir. Apa este rece (nu atinge niciodată mai mult de 15 ° C), dar tot vei fi tentat să o încerci.

2. Cala Goloritzè, Italia

Coasta de est a Sardiniei, Golfo di Orosei, se bucură de aceeași frumusețea care te cucerește în toată insula, dar puține plaje te fac să rămâi efectiv cu gura căscată, ca sublima Cala Goloritzè, cu pietricelele sale albe ca zăpada, care fac loc unei mări de cel mai pur albastru acvamarin. Stâncile de calcar se înalță dramatic deasupra golfului, împreună cu Monte Caroddi, o stâncă de 148 m înălțime, iubită de alpiniști. Singura modalitate de a ajunge aici este pe apă.

3. West Beach, Scoția

Aflate într-o zonă în sălbăticia Atlanticului de Nord, Hebridele Exterioare ascund unele dintre cele mai îndepărtate plaje ale Europei. Este dificil să găsești una, dar West Beach de pe insula Berneray este divină. Prin dune și ierburi îndoite de vânt, ajungi la această întindere răpitoare de nisip alb, care alunecă ușor într-o mare turcoaz.

4. Plage de Palombaggia, Corsica

În sud-estul Corsicii, Plage de Palombaggia vrăjește prin curba sa lungă de nisip alb și fin ca o pudră, care se încadrează între ape albastre și cerul limpede precum cristalul. Adăpostită de pini umbrelă parfumați, înconjurată de dealuri împădurite, cu cicade care țin concert la apusul soarelui, și cu vedere la Îles Cerbicale, aceasta ar putea fi plaja celor mai sălbatice visuri de vacanță mediteraneană.

5. Platja Illetes, Spania

Cu întinderea sa nesfârșită de nisip auriu și ape azurii translucide, Platja Illetes din Formentera se potrivește perfect descrierii unui adevărat colț de paradis. Când vine vorba despre Platja Illetes se fac rapid comparații cu Caraibe, dar, sincer, de ce ai vrea să te imaginezi în altă parte? Plaja formează secțiunea de vest a peninsulei Trucador și chiar în largul mării se află cele două illetes (insulițe), Pouet și Rodona, care dau numele plajei.

6. Barafundle Bay, Țara Galilor

O plimbare peste stâncile de pe Pembrokeshire Coast Path te va face să te îndrăgostești de Golful Barafundle: un arc de nisip de culoarea untului, înconjurat de apa turcoaz. Acest golf se află adesea în topul celor mai frumoase plaje din Marea Britanie și dacă eviți weekendurile aglomerate vara, îi vei simți magia.

7. Praia da Arrifana, Portugalia


Pe coasta de vest sălbatică și bătută de vânt din Algarve, turiștii nu sunt extrem de mulți, iar valurile Atlanticului sunt extraordinare. Praia da Arrifana, învăluită de stânci, este o semilună aurie superbă, cu o fortăreață în ruine, un restaurant pe plajă și o mulțime de pasionați de surf.

8. Cala Macarella, Menorca

Cala Macarella este o plajă senzațională, cu nisip alb și ape uluitor de turcoaz. Aflat printre stânci împânzite de pini și stejari, la golful în formă de potcoavă se poate ajunge doar pe jos sau cu barca. Devine incredibil de aglomerat în timpul verii, așa că timpul potrivit pentru a ajunge aici este dimineața devreme în lunile de vară sau în afara sezonului.

9. Navagio Beach, Grecia


Plaja grecească pe cât de emblematică pentru eleni pe atât de spectaculoasă, Navagio, din Zakynthos este un loc în care s-ar putea să te bucuri dacă ai naufragia – de aici și porecla sa prozaică „Shipwreck Beach”. Cu stânci puternice care se ridică deasupra unui arc perfect de nisip și mare atât de albastră încât arată ca o poză prelucrată în Photoshop, această plajă rai pe pământ nu este un nici pe departe un secret. Dar dacă eviți vârful de sezon, merită totuși să mergi cu barca până aici, măcar pentru a rămâne mut de uimire în fața frumuseții ei.

10. Platja de Coll Baix, Mallorca

Jumătate din distracție este să reușești să găsești această frumusețe îndepărtată și palpitant de sălbatică plajă din peninsula Cap des Pinar din Mallorca. Un traseu care poate fi parcurs doar pe jos coboară printre pini, pe coastă, până la Platja de Coll Baix. Plaja cu pietricele și marea limpede precum cristalul sunt înconjurate de stânci, iar golful este cel mai liniștit dimineața devreme sau seara târziu.

11. Île de Porquerolles, France

Prea mică pentru a numi doar o singură plajă, insulița fără mașini din Île de Porquerolles, atârnând chiar în largul coastei Hyères, este o atracție de neratat de pe Riviera Franceză. Vino în afara sezonului pentru a simți cu adevărat dragostea pentru această plajă în formă de semilună de nisip alb perlat, mărginită de păduri de pin și eucalipt.

12. Rauðasandur, Islanda

Pe Peninsula Látrabjarg, în îndepărtatele fiorduri de vest ale Islandei și la care se ajunge pe un drum de munte șerpuit, plaja Rauðasandur este vastă, pustie și uluitor de frumoasă. Format din scoici zdrobite, nisipul sau de bronz este păzit de stânci întunecate, care înconjoară o lagună azurie. Dacă faci drumeții pe stâncile păsărilor Látrabjarg, urmărește cu atenție puffinii și la focile. În zilele senine, de aici se vede vulcanul ghețar Snæfellsjökull.

13. Sveti Stefan, Muntenegru


Fotogenicul sat insular fortificat Sveti Stefan (Свети Стефан) din Muntenegru este o adevărată perlă pe care o poți găsi la Marea Adriatică. Aici pinii, măslinii și oleandrii se văd deasupra vilelor de piatră din secolul al XV-lea, care privesc în liniște nisipurile roz și apele limpezi.

14. Lara Beach, Cipru


Plaja Lara, încântător de retrasă, face o mică crestătură pe coasta de vest a insulei. Este într-o zonă accidentată (un 4×4 este recomandabil), dar eforturile sunt răsplătite atunci când ajungi la nisipurile extrem de nealterate și la apele curate ale acestei zone protejate – un important centru de incubație și un loc de cuibărit pentru țestoase și țestoase verzi. Focile călugăr locuiesc și ele în peșterile marine din jurul peninsulei.

15. Zlatni Rat, Croația


Copilul răsfățat al coastei Croației, Zlatni Rat de pe insula Brač nu este un secret, dar nu lăsa asta să te oprească. În schimb, alege să mergi în afara sezonului, pentru a găsi o atmosferă mai liniștită pe această plajă fenomenală cu nisip și pietriș, care își scufundă degetele palide și subțiri în Adriatica de cerneală.

Foto: adventures.com, sardinianbeaches.com, visitouterhebrides.co.uk, corsicalovers, formentera.es, walesonline.co.uk, visitalgarve.pt, menorca-playas.com, greeka.com, mallorca-touristguide.com, hyeres-tourisme.com, guidetoiceland.is, visit-croatia.hr

CITEȘTE ȘI:

TOP 10 cele mai bune parcuri acvatice din Europa

Locul de poveste din România care a devenit vedetă pe Netflix. Este o stațiune superbă