Copil de 13 ani, dat cu capul de pământ de un bărbat, într-un parc din Hunedoara. Agresorul a fost reținut / FOTO + VIDEO

Publicat: 07 02. 2021, 20:10
Actualizat: 07 02. 2021, 20:15

Un bărbat a dat cu capul de pământ un copil în vârstă de 13 ani, într-un parc din Hunedoara. Puștiul a rămas inconștient cîteva minute, după care a fost preluat de un echipaj al ambulanţei şi transportat la Spitalul Municipal Deva, pentru îngrijiri medicale. Agresorul a fost reținut și va fi prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara au deschis un dosar penal sub acuzația de loviri sau alte violențe pe numele unui bărbat în vârstă de 29 de ani, care a trântit, fără milă, un copil la pământ într-un parc din Hunedoara. Puștiul s-a lovit cu capul de beton, iar totul a fost filmat de un cetățean care se afla, la momentul respectiv, la locul de joacă.

Duminică, în jurul orei 15.50, Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată pe numărul unic de urgenţă 112, despre faptul că un copil a fost trântit la pământ de un părinte în zona unui parc, situat pe raza municipiului Hunedoara.

Imediat la faţa locului s-a deplasat o echipă de ordine publică care a stabilit faptul că în jurul orei 15:35 în timp ce se aflau lângă un leagăn doi minori s-au certat, iar la scurt timp tatăl unuia dintre ei l-a luat pe celălalt minor l-a ridicat, după care l-a trântit la pământ. Minorul a fost preluat de un echipaj al ambulanţei şi transportat la spitalul municipal Deva, pentru îngrijiri medicale”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Bărbatul și-a agresat inclusiv propriul copil!

Agresorul a fost identificat, reținut pentru 24 de ore și urmează a fi prezentat intanței cu propunerea de arestare preventivă.

În urma cercetărilor, a fost identificat prezumtivul autor al faptei, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Hunedoara care a declarat că în momentul în care a auzit că fiul său s-a certat cu un alt copil, în spatele blocului, s-a adus la acesta şi într-un moment de furie l-a trântit la pământ, după care a plecat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de loviri sau alte violenţe si violenta în familie, iar persoana bănuită a fost condusă la sediul Poliţiei, urmând a fi dispuse măsuri legale”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Starea copilului trântit la pământ este stabilă și va rămâne internat sub observație medicală de specialitate. De precizat că bărbatul în vârstă de 29 de ani și-a gresat inclusiv și propriul fiu, astfel că poliția s-a autosesizat.

Pe numele lui a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe și violență în familie, pentru agresarea propriului copil”, precizează și Poliția Română pe Facebook.