Emilio Ghaman, la „Înapoi în viitor cu Andreea Perminova”: „Feng Shui este o știință. Dacă matematica vine în contradicție cu religia, atunci și Feng Shui vine” | VIDEO

Publicat: 15 10. 2022, 20:10

This browser does not support the video element.

Emilio Ghaman, Sound Healing & Feng Shui Master, a fost invitatul emisiunii „Înapoi în viitor cu Andreea Perminova” de vineri, 14 octombrie.

Acesta susține că Feng Shui reprezintă o știință. Întrebat de către realizatoarea emisiunii dacă această practică nu corespunde principiilor religioase, Ghaman spune că, în mod clar, Feng Shui și religia nu sunt în contradicție.

„Feng Shui este o ștință ce vine din China, din secolul IX î. Hr. Este o artă de a ne aranja mediul înconjurător, de la casă, birou, apartament, chiar și grădină.

Având în vedere că este o știință, dacă am putea spune că matematica contravine religiei, atunci cu siguranță și această știință contravine religiei. Nu. Având în vedere că este doar știință, nu poate să contravină niciunui cult sau niciunei religii. Merg în paralel”, spune Emilio Ghaman.

Emilio Ghaman: Școala tradițională de Feng Shui înseamnă să armonizăm spațiul

Acesta a povestit în emisiunea Andreei Perminova și despre școlile de Feng Shui.

„Ideea despre școlile de Feng Shui este că la bază toate tratează aceeași problemă, același subiect, aceeași situație. Însă intervine și amprenta maestrului respectiv. Ca școli de Feng Shui, este indicat să începem cu școala tradițională. Ce înseamnă Feng Shui tradițional? Înseamnă să armonizăm spațiul pe care aplicăm această știință din perspectiva punctelor cardinale pe toate cele nouă sectoare care se găsesc în fiecare spațiu. Vom avea o grilă cu nouă sectoare. Avem opt care corespund punctelor cardinale principale și secundare și un sector central.

Trebuie să plecăm de la cel tradițional pentru că fiecare sector corespunde unei anumite arii a vieții noastre. Spre exemplu, dacă am grijă ca energia sectorului de nord să fie bine armonizată, aceasta este armonia pe care o aduc în planul meu profesional. Pentru că sectorul de nord guvernează cariera. Dacă sunt interesat de a repara sau a aduce un plus de energie romantică, mă voi orienta către sectorul de sud-vest, pentru că este sectorul căsătoriei, dar și sectorul energiei matriarhalei, respectiv al femeii casei”, mai spune acesta.

Emilio Ghaman, Sound Healing & Feng Shui Master, a fost invitatul emisiunii „Înapoi în viitor cu Andreea Perminova” de vineri, 14 octombrie.

Cum sporim cariera, dragostea, sănătatea și prosperitatea cu ajutorul Feng Shui, ce principii ai de urmat pentru ca orice colț al casei să îți aducă prosperitate și alte trucuri pentru abundența financiară și viață de cuplu împlinită, poți afla doar urmărind interviul difuzat pe platforma csid.ro – aparținând Gândul Media Network – pe pagina de Facebook CSID și, de asemenea, pe canalul de YouTube al publicației csid.ro.