Violența între copii poate apărea chiar de la vârste fragede. Comisar-șef: „Avem cazuri de violență începând de la grădiniță”
Violența școlară nu este o problemă întâlnită doar în gimnaziu sau liceu, ci și în cazul copiilor preșcolari. Șeful Serviciului Siguranță Școlară din București explică procedura în cazul agresiunilor între copii de grădiniță. Urmăriți emisiunea integrală pe Youtube.
Gabriel Nae, șeful Serviciului Siguranță Școlară din București, spune că situațiile de violență în instituțiile de învățământ pot apărea încă de la cele mai fragede vârste. Instituția pe care o conduce poate fi sesizată și în cazul copiilor de grădiniță care prezintă un comportament violent.
„Suntem chemați de multe ori să intervenim încă de la grădiniță pentru copii care sunt mai agresivi și acolo. Fapta este faptă. Că nu se incriminează și nu este pedepsit penal autorul unei infracțiuni fiind în minoritate, asta este partea a doua. Dar dosarul, dacă se depune plângere, își urmează cursul și se dă o soluție legală. Copilași care, de exemplu, zilnic agresează alt copil sau agresează copiii din grădiniță, se întâmplă, îi mușcă, îi îmbrâncește, adică are un comportament mult mai agresiv decât ceilalți și iese în evidență. Și automat, dacă discuția cu părinții pe care o face grădinița respectivă nu dă rezultate, se sună și la poliție.”
„Părinții nu pot fi sancționați pentru faptele penale pe care le comit copiii în instituția de învățământ”
În cazul în care se constată că acest comportamentul violent al copilului poate fi generat de anumite afecțiuni, se apelează la ajutorul unui specialist, amintește Gabriel Nae. De asemenea, în cazul în care există probleme de comunicare între grădiniță și părinți, specialiștii instituției ajută la medierea situației.
„Se intervine, sunt chemați părinții, se poartă discuții, se identifică problema. Poate totuși e vorba de o anumită afecțiune. Trebuie intervenit acolo cu un specialist. De cele mai multe ori nu există o cale de comunicare sau se strică comunicarea între părinte și grădiniță și educator. Aici intervine poliția mai mult cu rol în postura de mediator și de a găsi o soluție. Părinții nu pot fi sancționați pentru faptele penale pe care le comit copiii, mai ales într-un mediu controlat cum e grădinița. Părinții pot fi sancționați contravențional pentru faptele de huliganism, vagabondaj pe care le săvârșesc copiii într-un loc public. Nu neapărat într-un mediu controlat cum ar fi o școală sau o grădiniță.”