Mogulul Voiculescu povestește că l-a împrumutat cu bani pe mogulul Adrian Sârbu ca să facă PRO TV: „L-am întrebat cât are nevoie”

Publicat: 04 10. 2025, 16:57
Actualizat: 04 10. 2025, 17:38

Dan Voiculescu, patronul trustului Intact, a fost invitatul lui Mihai Morar, în cadrul unei ediții a podcastului „Fain și Simplu”. Voiculescu a dezvăluit că el a fost cel care l-a împrumutat cu bani pe Adrian Sârbu, ca să înființeze PRO TV.

Dan Voiculescu, patronul trustului Intact, a fost întrebat de Mihai Morar, în cadrul podcastului „Fain și Simplu” despre „miturile” care circulă în mass-media, cu privire la legătura dintre proprietarul „Antenelor” și Adrian Sârbu, cel care a înființat PRO TV.

Voiculescu a dezvăluit că, într-adevăr, i-a oferit lui Adrian Sârbu un împrumut în valoare de 30.000 de dolari, pentru a înființa Canal 33, care, ulterior, a devenit PRO TV.

„A venit la mine, eram pe Zorileanu, Adrian Sârbu, și mi-a spus: „vreau să fac Canalul 33 și am nevoie de un capital”.

L-am întrebat: „cât”/ „30.000 de dolari”. Și l-am întrebat „și când mi-i dai”/ „într-un an și jumătate”. Și i-am dat 30.000 de dolari a făcut Canal 33, care, după aceea, împreună cu americanii, a făcut PRO TV”, a declarat Dan Voiculescu.

Dan Voiculescu a povestit că Adrian Sârbu i-a returnat banii peste un an, așa cum îi promisese, însă, după aceea, n-au mai avut o relație de prietenie.


Recomandarea autorului: