ROMÂNIA susține inițiativa guvernului populist al Slovaciei împotriva monopolului supermarketurilor. Florin Barbu: „Există discrepanțe nejustificate”
Richard Takáč, ministrul agriculturii din Slovacia în guvernul populist al lui Robert Fico, este principalul susținător al unei campanii de a reduce expansiunea supermarketurilor şi a giganţilor multinaţionali din domeniul alimentar în Uniunea Europeană. Acest demers este susținut de șase țări din Uniunea Europeană, printre care și România.
Noua politică a Slovaciei în domeniul agriculturii are drept scop consolidarea normelor UE privind practicile comerciale neloiale, subliniind că reformele actuale nu sunt îndeajuns de eficiente, notează Politico.ro.
Ministrul Agriculturii din Slovacia, Richard Takáč, a transmis Comisiei Europene impunerea de noi măsuri regulamentului UE, privind practicile comerciale neloiale. Demersul este susţinut de Bulgaria, Croaţia, Lituania, România, Slovenia şi Ungaria.
Într-o notă care a fost difuzată înaintea unei reuniuni a miniştrilor agriculturii din UE, desfășurată luni la Bruxelles, coaliţia susţine că reformele nu abordează practici precum strategiile de stabilire selectivă a preţurilor şi vânzarea de bunuri la preţuri sub costul de producţie, care afectează în mod disproporţionat agricultorii şi consumatorii de pe pieţele mai mici.
În cadrul primei reuniuni a Consiliului AgriFish, a luat cuvântul și ministrul Agriculturii din România, Florin Barbu, care a subliniat inechitatea raporturile dintre fermieri și piața de retail dominată de marile companii.
„România a semnalat în cadrul mai multor reuniuni Agrifish lipsa de echitate în raporturile dintre fermieri și segmentul de retail. Spre exemplu, am atras atenția că există discrepanțe nejustificate, privind adaosul comercial pe aceeași categorie de produse cât și pe întreg lanțul alimentar.”, a declarat ministrul român în cadrul evenimentului.
„La prima reuniune a Consiliului AgriFish din acest an, s-a discutat despre eliminarea practicilor comerciale neloiale care pun în mare dificultate fermierii și producătorii noștri.
Am atras atenția de multă vreme că este obligatorie la nivel european consolidarea poziției fermierilor și a organizațiilor de producători în raport cu marile lanțuri comerciale, pentru a ne asigura că cei care produc își pot valorifica munca de peste an.
Așa cum am spus de fiecare dată, este nevoie de reguli simple și clare, care să asigure o piață de desfacere corectă pentru produsele fermierilor noștri.”, a mai adăugat Florin Barbu pe Facebook.
Aprovizionarea cu produse alimentare din Europa de Est este influențat de supermarketuri străine precum Lidl, Tesco, Spar şi Auchan, care s-au impus ca actori-cheie în peisajul comerţului cu amănuntul, mai adaugă sursa citată.
Măsurile propuse de Comisia Europeană din luna decembrie 2024 a încercat să soluţioneze plângerile fermierilor prin împuternicirea autorităţilor naţionale să investigheze abuzurile transfrontaliere şi prin impunerea unor contracte care să asigure transparenţa preţurilor.
Ministrul Agriculturii din Slovacia şi aliaţii săi subliniază că este nevoie de schimbări radicale pentru a combate monopolul companiilor pe piața produselor alimentare și pentru a asigura un mediu mai echitabil pentru producători.
„În primul rând, este necesar să se sporească protecţia agricultorilor, dar şi a procesatorilor şi a producătorilor de alimente”, se arată în nota respectivă, care adaugă că „este, de asemenea, important să se sporească protecţia consumatorului final împotriva abuzului de poziţie din partea entităţilor dominante”.
Citește și: