ANM: Urmează o perioadă cu temperaturi neobișnuite. Ce spun specialiștii

Publicat: 22 08. 2023, 17:30

Următoarea perioadă vine, potrivit specialiștilor, cu manifestări meteo mai puțin obișnuite pentru luna august.

Roxana Bojariu, șefa departamentului de climatologie din Administrația Națională de Meteorologie (ANM), spune că, deși nu este ceva obișnuit, vremea va fi destul de instabilă luna aceasta.

„Avem o prelungire a codului de caniculă și ne așteaptă disconfort termic în continuare, însă în același timp sunt și zone și perioade cu instabilități foarte puternice, mai ales că avem de-a face cu această trecere și acest contrast termic între aerul foarte cald și fronturi cu aer mai rece care ajung pe teritoriul țării noastre. Este foarte important să urmărim toate actualizările, inclusiv cele cu anticipare imediată.

Climatologic vorbind, este mai puțin obișnuit ca în luna august să avem instabilități în număr mare, pentru că luna august, climatologic vorbind, este cea mai liniștită din an statistic, dar statistica este o sinteză pe mai mulți ani, o sinteză abstractă. Deci anul acesta se distinge și prin aceste fenomene extreme. Continuă în mare parte a Europei să avem această cupolă de căldură, pentru că persistă presiunea ridicată pe mare parte din Europa de Sud și Europa Centrală”, a explicat Roxana Bojariu la Antena 3.