Avertismentul emis de ISUBIF și Fii Pregătit pentru populație: „CĂLDURA extremă poate cauza și moartea” | Sfaturi pentru siguranță pe timp de caniculă

Publicat: 22 07. 2025, 12:08
Actualizat: 22 07. 2025, 12:32

Autoritățile au emis avertismente către populațiile din București și județele vizate de alerta meteorologică de caniculă. Potrivit ANM, la București, sunt prognozate temperaturi maxime între 38 și 41 de grade Celsius. 

Din cauza schimbărilor climatice, vremea caniculară a devenit tot mai severă în ultimii ani. Pe platforma de informare Fii pregătit , au fost publicate îndemnuri pentru populație în caz de caniculă.  Căldura excesivă poate cauza și moartea.

Alertă: Val de căldură în București și Ilfov

Bucureștenii au primit alertă de fenomene meteo extreme – Cod Roșu de Caniculă, în intervalul 22 iulie, ora 10 – 23 iulie, ora 10, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dealul Spirii București-Ilfov.  Persoanele din zonele vizate de valul de căldură sunt îndemnate să evite deplasările, expunerea la soare și efortul fizic intens desfășurat în exterior.

Pentru cazuri de necesitate, trebuie să apeleze la serviciul de urgență 112.

„Canicula înseamnă un val de căldură extremă și de umezeală timp de câteva zile la rând, cu temperaturi peste 32 de grade Celsius. Odată cu schimbările climatice, evenimentele de căldură extremă au loc mai des și sunt din ce în ce mai severe. Această căldură extremă îți face corpul să lucreze din greu pentru a rămâne rece și poate fi deosebit de periculos, provocând în unele cazuri chiar moartea”.

Umiditatea va fi crescută, cu peste 80 de unități, ceea ce ar însemna că transpirația nu se va evapora rapid, împiedicând organismul să se răcorească rapid.

Factori

Factorii personali:  vârsta, obezitatea, febra, deshidratarea, boala de inima, boala mintală, circulația necorespunzătoare a sângelui, arsurile solare, consumul de droguri și consumul de alcool în exces.

Cele mai vulnerabile persoane sunt:

  • vârstnicii (mai ales cei trecuți de 65 de ani);
  • copiii, mai ales cei sub 2 ani (metabolismul lor diferă de al adulților);
  • femeile gravide;
  • persoane cu boli cronice (diabet și boli endocrine, boli mentale, adicții de substanțe sau alcoolism, schizofrenie, Parkinson, boli cardiovasculare, boli respiratorii, boli renale etc.);
  • persoane care sunt sub anumite tratamente medicale (cele care au febră sunt în pericol mai mare);
  • persoane vulnerabile socio-economic (persoanele fără adăpost, imobilizate, cele lipsite de informare, izolarea socială);
  • persoane cu anumite ocupații (persoanele care muncesc în aer liber în condiții nepotrivite, care prestează muncă fizică în condiții neadecvate, mai ales dacă au anumite probleme de sănătate, dar și sportivii).

Sfaturi pentru siguranță pe timp de caniculă

  • Redu expunerea la căldură.
  • Mergi în locuri cu aer condiționat, de exemplu, mall-uri, biblioteci.
  • Poartă haine largi, de culoare deschisă.
  • Fă dușuri reci
  • Hidratează-te.
  • Poți verifica nivelul de hidratare în funcție de culoarea urinei. Dacă urina are culoarea galben închis, este indicat să bei mai multă apă și lichide cu electroliți.
  • Recunoaște semnele epuizării termice și află cum să acționezi rapid.
  • Scara indicelui radiației ultraviolete (UV Index) este de la 0 la 15. Valorile mai mari de 7 = nivel puternic de radiații (risc crescut pentru piele și ochi). Cum afli rapid indicele radiației UV?– dacă umbra este mai mică față de înălțimea propriei persoane, atunci nivelul indicelui UV este mare și radiațiile pot deveni periculoase pentru organism, în cazul expunerii prelungite.

Sursa Foto: Shutterstock

Autorul recomandă: Cod ROȘU de caniculă: 41°C la București. Un val de căldură intens, cu disconfort termic accentuat, va cuprinde Capitala și alte șase județe