Avertizare cod portocaliu de ploi și vijelii în nouă județe, cod galben în aproape toată țara

Publicat: 01 06. 2021, 12:27
Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa: Shutterstock

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți două avertizări, cod galben și cod portocaliu de ploi abundente și instabilitate atmosferică.

Astfel, codul galben de ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică accentuată este valabil de marți, ora 10:00, până miercuri, la ora 10:00.

În intervalul menționat, în Dobrogea, în estul și nord-estul Munteniei și în jumătatea de sud a Moldovei va ploua însemnat cantitativ. În Oltenia, vestul Munteniei, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul Banatului, precum și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și, izolat, grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…35 l/mp și izolat peste 40 l/mp.

În cursul zilei de miercuri (2 iunie) în regiunile estice și sud-estice va continua să plouă în general moderat cantitativ, iar vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze de 45…55 km/h.

Sursa: meteoromania.ro

Cod portocaliu de ploi

În aceeași perioadă (de marți, ora 10:00, până miercuri, la ora 10:00) este valabil și un cod portocaliu de ploi abundente, avertizare care vizează Dobrogea și Carpații Meridionali.

Astfel, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în județele Tulcea, Constanța și în zona de munte a județelor Brașov, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova va ploua abundent și se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40…50 l/mp și izolat peste 70 l/mp.

În zona litorală și în bazinul vestic al Mării Negre temporar vântul va prezenta intensificări cu viteze de 55…70 km/h.

Avertizare hidrologică valabilă până marți noaptea

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare cod portocaliu de inundații, valabilă de luni, la ora 14.00, până marți, la ora 24.00, pe râurile din mai multe bazine hidrografice.

Aceste sunt următoarele: Dâmboviţa – afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Pecineagu – amonte Ac. Văcăreşti (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţii aferenţi sectorului amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa şi Prahova), Prahova – bazin superior (judeţul Prahova), râurile din Dobrogea (judeţele: Tulcea şi Constanţa).

Avertizarea hidrologică cod portocaliu vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare cod portocaliu de ploi abundente pentru zona Dobrogea, în județele Tulcea și Constanța, dar și un cod galben în aproape tot restul țării.