Cum va fi vremea în următoarele două zile, în toată țara

Publicat: 05 01. 2016, 12:32

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că, din noaptea de marți spre miercuri, vor fi precipitații mixte ce vor favoriza formarea poleiului, mai întâi în partea de sud-vest, apoi în aproape toată țara.

Spre sfârșitul nopții de marți spre miercuri vor fi depuneri de polei local în Oltenia, sudul Banatului și sud-vestul Munteniei.

În prima parte a zilei de miercuri, poleiul se va forma și în restul Munteniei, inclusiv în București, precum și pe arii restrânse în Dobrogea. După-amiaza și în prima parte a nopții de miercuri spre joi se va forma polei local și temporar în regiunile din jumătatea de nord a țării.

Începând din noaptea de miercuri spre joi vor predomina ninsorile, în special în nord-est și în zona de munte, iar în sud-est va ploua și se vor cumula cantități de apă mai importante, a precizat ANM.