Mesaj RO-ALERT: Cod portocaliu de averse însemnate și descărcări electrice în București – VIDEO

Publicat: 11 06. 2021, 18:55
Actualizat: 11 06. 2021, 19:21

This browser does not support the video element.

Locuitorii municipiului București au fost înștiințați prin sistemul RO-ALERT de faptul că în Capitală este în vigoare o avertizare meteo de cod portocaliu care vizează fenomene precum averse însemnate și descărcări electrice.

Alerta de urgență a fost transmisă în jurul orei 18:40.

„Avertizare meteo Cod Portocaliu – averse însemnate, descărcări electrice, intensificări ale vântului. Perioada de manifestare 11.06.2021, între orele 18:10 – 19:00. Evitați deplasările și luați măsuri de adăpostire și autoprotecție. Urmați instrucțiunile autorităților. Accesați canalele media și aplicațiile din mediul online ale DSU, IGSU și ANM pentru mai multe informații și actualizări despre eveniment”, este mesajul transmis prin sistemul RO-ALERT.

În zona Gării de Nord au căzut mari cantități de grindină, după cum se poate observa și în imaginile video.

Sursă FOTO: captură

Cod galben de instablitate atmosferică în 29 de județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri pentru intervalul 11 iunie, ora 12:00 – 11 iunie, ora 22:00o avertizare tip cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată valabil pentru 29 de județe. 

Județele vizate sunt Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin , Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Administraţia Naţională de Meteorologie informează că temperaturile maxime în Capitală vor ajunge la 27 de grade în următoarele patru zile. Cu toate acestea, meteorologii spun că nu scăpăm de ploi, care vor avea caracter torenţial. Cantităţile de apă pot depăşi 15-20 de l/mp, conform prognozei speciale pentru Bucureşti.

Potrivit meteorologilor, îndeosebi în cursul după-amiezelor vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de 5 – 10 l/mp şi, izolat, posibil peste 15 – 20 l/mp.