Revine gerul în București: viscol și strat de zăpadă de 15 centimetri

Publicat: 14 01. 2016, 17:01

Săptămâna viitoare începe cu o vreme în continuă răcire, cu nopți geroase și cu temperaturi care vor coborî, în special în depresiunile din estul Transilvaniei, poate chiar sub -15 grade, izolat chiar mai coborâte, scriu cei de la B365.

 „Cerul va rămâne mai mult acoperit, va pătrunde aer rece, temperaturile vor fi în scădere, însă atunci când norii se vor mai rări și în prezența stratului de zăpadă ce se va depune cu siguranță gerul va fi practic la el acasă. Cel mai probabil, marți și miercuri dimineața, ar fi temperaturi și în Capitală sub -12, -14 grade. În țară, prin Transilvania, Moldova, Maramureș vor fi temperaturi sub -15, -17 grade, în depresiuni și la munte sub -20 de grade”, a declarat, la România TV, Romica Jurca, expert meteorolog.

„Hărțile probabile pe care noi le consultăm arată că cerul se păstrează înnorat, va continua să ningă, dar nu temperaturile ar trebui să ne sperie foarte tare, ci stratul de zăpadă ce se va așterne plus viscolul. Ninsori cu intensificări ale vântului vor fi în sudul Moldovei, în Muntenia, inclusiv în București, în Dobrogea. Acele cantități de apă de aproximativ 15 l/mp la munte de ninsoare înseamnă cel puțin 30 de centimetri de strat de zăpadă. În București, în cazul cel mai bun, ar fi undeva la 15 centimetri. În cazul cel mai rău se pot depăși 20-30 de centimetri, vântul va fi foarte intens, vizibilitatea redusă, senzația de frig accentuată, n-ar fi exclus să se formeze troiene și în Capitală și în partea sudică și de sud-est a țării până în prima parte a zilei de sâmbătă chiar și duminică dimineața ar mai fi și ploi. Este o luptă între ninsoare și ploaie”, a mai spus Romica Jurca.