Un CICLON polar ajunge deasupra României. Toată țara va fi afectată. Cum va fi vremea în București

Publicat: 05 12. 2023, 23:06
Fotografie cu caracter ilustrativ

Ciclonul polar care a afectat Europa de Vest ajunge acum și în România, iar efectele acestuia încep să se simtă.

Marți dimineață, românii au avut parte de o dimineață geroasă, dacă facem comparație cu ultimele săptămâni, iar frigul va continua.

Valul de frig va aduce ploi și ninsori, iar Capitala nu scapă nici ea de vremea rece, arată Observator.

După ce în weekend, în sud-estul ţării a fost vreme de primăvară, cu maxime de 20 de grade Celsius, marți dimineaţă s-au înregistrat temperaturi negative în aproape toată ţara. În depresiuni a fost ger. La Bucin, în Harghita s-au resimţit minus 12 grade, iar la Miercurea Ciuc, minus 10, la fel ca în Topliţa şi Întorsura Buzăului. Şi lângă Bucureşti, în Băneasa, a fost extrem de frig: minus 6 grade în zori.

La 1.600 de metri, în staţiunea Rânca de pe Transalpina, vremea s-a schimbat brusc de pe o zi pe alta.

Un nou val de precipitaţii se îndreaptă spre zona ţării noastre dinspre vestul Europei. Vin ploi la câmpie şi ninsori la munte, iar de mâine seară, fulgii de zăpadă vor apărea şi în jumătatea de est a ţării. Un strat subţire de nea va acoperi şi Capitala. De Crăciun şi Revelion, vremea va fi peste normalul perioade, cu temperaturi în jur de zece grade.

Sursa foto: Shutterstock