Urmează două zile cu ploi și averse în aproape toată țara. Informarea ANM

Publicat: 12 03. 2018, 10:32

Informarea meteorologică intră în vigoare luni, 12 martie, la ora 16 și expiră pe 14 martie, la ora 08.00.

Meteorologii avertizează că, în următoarele zile, va ploua, la început în jumătatea de vest a țării, apoi mai ales în regiunile estice, sudice și centrale.

Ploile vor avea și caracter de aversă și vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, îndeosebi în după-amiaza zilei de luni, 12 martie, și în noaptea de luni spre marți, 12/13 martie.

La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă.

Cantitățile de apă vor depăși local 15-20 l/mp și izolat, mai ales în Oltenia, Banat, Transilvania și Moldova, precum și în zona montană, 30-35 l/mp.