Vreme caniculară în mijloc de septembrie. Când și unde vor fi chiar și 36 de grade

Publicat: 10 09. 2017, 23:50

„Așteptăm temperaturi ridicate în mare parte din țară. Vorbim de o vreme călduroasă în Lunca Dunării, în Muntenia, unde pe arii extinse se vor atinge 35 de grade și chiar 36”, a afirmat Meda Andrei, meteorolog de serviciu ANM, potrivit B1.

La noapte, și luni se vor înmulți însă ploile.  

„Va ploua în Banat, Crișana, în Oltenia, Transilvania, pentru ca pe parcursul zilei de marți aceste ploi să se extindă și în estul Transilvaniei, Moldova, iar în a doua parte a zilei, pot să apară ploi din loc în loc și în celelate regiuni. Miercuri doar pe arii restrânse vor mai fi averse pentru ca apoi până la sfârșitul săptămânii probabilitatea acestora să fie foarte redusă”, a precizat meteorologul ANM.

În vestul și centrul țării, marți, temperaturile vor scădea și cu 10 grade Celsius însa în weekend acestea vor urca pana la 34.