Vremea. 6 județe, sub cod galben de ceață. Până când este valabil

Publicat: 07 02. 2017, 11:47
Actualizat: 06 06. 2018, 14:45

În județele menționate va ninge, meteorologii anunțând depunerea unui strat de zăpadă consistent.

De marți până joi la ora 11.00, ANM anunță precipitații și vânt în majoritatea regiunilor.

„Cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp, iar în sudul Moldovei, Muntenia și Dobrogea, dar și în zonele deluroase și montane din restul teritoriului se vor cumula pe arii restrânse peste 30…40 l/mp. În jumătatea de nord a Moldovei, dar și la munte, la altitudini mari vor predomina ninsorile, iar în vestul, nord-vestul și centrul teritoriului precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviță și trecător ninsoare. În regiunile sudice și sud-estice (inclusiv în zona Municipiului București) la început vor fi mai ales ploi, iar din a doua parte a zilei de miercuri (8 februarie) acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Pe spații restrânse, cu precădere în sudul și centrul Moldovei și în nordul Munteniei, vor fi depuneri de polei. Temporar vântul va avea intensificări în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei și local în Oltenia, cu viteze ce vor depăși la rafală 50…55 km/h și izolat 65 km/h”, informează ANM.