VREMEA. Avertizări de COD GALBEN de ceață și polei pentru mai multe județe UPDATE

Publicat: 15 12. 2013, 13:33
Actualizat: 12 01. 2020, 12:12

VREMEA. ANM a emis astăzi avertizări de COD GALBEN, de ceață și polei, pentru mai multe județe din țară. Astăzi, în regiunile vestice și centrale vremea va fi relativ rece, în schimb în restul teritoriului vor fi valori în general mai ridicate decât cele obișnuite ale perioadei. Cerul va fi variabil la parțial noros, iar în zonele joase, mai ales dimineața și noaptea, local va fi ceață și, cu totul izolat și trecător, vor fi posibile burnițe sau fulguieli. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi de la -3…-2 grade local în Maramureș și Transilvania, unde ceața va persista, și de 8…9 grade în dealurile Munteniei, iar cele minime se vor încadra între -8 și 2 grade, mai scăzute în depresiuni spre -10 grade.

VREMEA UPDATE. ANM a emis o avertizare de ceață, valabilă până astăzi la ora 14:00, și pentru județe din Moldova: Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Botoșani, Iași, Vaslui, inclusiv drumurile județene și europene.

VREMEA. ANM a emis un COD GALBEN de ceață, valabil în intervalul 10:00 – 14:00, pentru județele Buzău, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Vrancea, Bacău, Ilfov, inclusiv Municipiul București și zona de câmpie a județelor Arges, Dâmbovița și Prahova, precum și autostrăzile A2 și A3. Ceață determină scăderea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m.

VREMEA. Un alt COD GALBEN de burnite si ploi slabe izolate, care determina depunere de polei, a fost emis pentru județele Arad și Timiș.