VREMEA. Circulația este întreruptă pe patru drumuri naționale, din cauza ninsorii și viscolului

Publicat: 29 12. 2014, 07:43
Actualizat: 29 12. 2014, 07:44

VREMEA. Întreruperea circulației a fost dispusă pe: DN22 Râmnicu Sărat – Brăila, DN2N Bogza – Caiata – Dumbrăveni (județul Vrancea), DN23B Măicănești – Ciorăști (Vrancea) și DN24D Tulucești – Vârlezi (Galați).

Din același motiv, circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone este restricționată pe DN2B Buzău – limita cu județul Brăila și pe DN2C Costești – limita cu județul Ialomița (tot județul Buzău).

Centrul Infotrafic recomandă șoferilor ca, înainte de a porni la drum, să își echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă și să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să se deplaseze, iar în timpul deplasării, să adapteze viteza în funcție de condițiile meteo-rutiere și să nu bruscheze comenzile autovehiculului. De asemenea, este necesar ca ei să respecte indicațiile și recomandările polițiștilor rutieri care acționează permanent pe arterele pe care se circulă îngreunat din cauza condițiilor meteorologice și să permită accesul utilajelor de deszăpezire.

Laura Mitran, laura.mitran@mediafax.ro