VREMEA. Cod galben de ceață în continuarea în sudul și centrul țării, inclusiv pe A1, A2 și A3

Publicat: 17 01. 2015, 10:25

VREMEA. Astfel, se află sub cod galben de ceață arii extinse în județele Ialomița, Călărași, Giurgiu și Teleorman, Ilfov și zona periferică a municipiul București, în zona de câmpie a județului Buzău, sudul județelor Prahova și Dâmbovița, inclusiv autostrăzile A1, A2 și A3 și drumurile naționale și europene, alături de zone din județele Constanța, Tulcea, Dolj, Olt, Alba, Mureș, Covasna, Harghita și Cluj, incluzând drumuri naționale și europene din aceste zone.

Ceața determină scăderea vizibilității local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri.

Atenționările expiră la ora 11.00.