VREMEA. Cod galben de inundații în 26 de județe

Publicat: 22 07. 2014, 14:44

Avertizarea cod galben emisă de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor intră în vigoare marți, la ora 18.00 și este valabilă până joi, la ora 06.00.

Potrivit avertizării, inundații locale și creșteri de debite și niveluri se pot produce pe râurile din bazinele hidrografice Bega, Timiș superior, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna (județele Timiș și Caraș-Severin), afluenții Mureșului inferior din județul Hunedoara, Jiu superior și afluenții săi din județele Hunedoara, Gorj, Mehedinți și Dolj, afluenții Oltului din județele Vâlcea, Gorj și Olt, Vedea, în bazinul superior din amonte de stația hidrologică Văleni și afluenții săi (județele Argeș, Olt și Teleorman), Argeș superior și afluenții săi (județele Argeș și Dâmbovița).

Scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale se pot produce și pe unele râuri mici din alte bazine hidrografice, situate în zonele de deal și munte din județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Alba, Sibiu, Brașov, Prahova, Harghita, Covasna, Vrancea, Bacău, Neamț, Suceava, Botoșani și Iași.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenți de grad inferior ai acestor râuri, a precizat INHGA.

Și meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi și vijelii, pentru 27 de județe, respectiv Maramureș, Bistrița-Năsăud, Harghita, Covasna, Mureș, Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Brașov, Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Dolj, Olt, Gorj, Teleorman, Vâlcea, Mehedinți și Caraș-Severin.

Potrivit avertizării, de marți, ora 18.00, până miercuri, la ora 22.00, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Oltenia, Transilvania, nordul Moldovei și vestul Munteniei, precum și în zona de munte.

„Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie și, izolat, căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 25 – 30 l/mp și izolat 50 – 60 l/mp”, se arată în avertizarea Administrației Naționale de Meteorologie.