VREMEA. COD GALBEN de inundații pe râuri din județele Dolj, Olt și Vâlcea

Publicat: 28 03. 2015, 21:55

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, de sâmbătă, ora 21.30, până dumnică, la ora 10.00, vor fi sub avertizare cod galben râurile din bazinele hidrografice Teslui, Gemărtălui (județele Dolj și Olt), Beica și Mamu (județele Vâlcea și Olt).

De asemenea, potrivit unei avertizări emise vineri, râurile din bazinele hidrografice Lotru (județul Vâlcea), Olteț superior și mijlociu și alți afluenți ai Oltului (județele Gorj, Vâlcea și Argeș), Argeș superior și mijlociu și afluenții săi (județele Argeș și Dâmbovița), Ialomița superioară și mijlocie și afluenții săi (județele Dâmbovița, Prahova și Ialomița), Buzău superior și mijlociu și afluenții săi (județele Brașov, Covasna și Buzău), Râmnicu Sărat și Putna (județele Vrancea și Buzău), afluenții Oltului din județele Covasna, Brașov și Sibiu sunt sub avertizare cod galben de inundații până luni, la ora 14.00.

Administrația Națională de Meteorologie a avertizat că până duminică, la ora 10.00, vor fi ploi în toate regiunile, iar la munte, precipitațiile vor duce la topirea stratului de zăpadă.