VREMEA. Cod galben de ploi în Constanța, Tulcea și Călărași

Publicat: 06 01. 2016, 13:39

Potrivit unei informări transmise de Administația Națională de Meteorologie (ANM), de miercuri, ora 13.00, până joi, la ora 20.00, vor fi precipitații în toată țara. În regiunile sud-estice și în sudul extrem vor predomina ploile, în nordul și centrul Moldovei, în zonele montane și submontane vor fi mai ales ninsori, iar în restul teritoriului vor fi precipitații mixte.

„Se vor cumula cantități de apă de peste 10-15 l/mp. Local se va semnala polei. Vântul se va intensifica îndeosebi în regiunile sud-estice și estice, cu rafale de 50-60 km/h”, conform informării ANM.

Ploi însemnate cantitativ vor fi, de miercuri, ora 18.00, până joi, la ora 12.00, în Constanța, Tulcea și Călărași. În cele trei județe, avertizate cu cod galben, vor fi cantități de apă de 20-25 de litri pe metru pătrat și izolat 40 de litri pe metru pătrat.