VREMEA. Informare meteo de ploi și răcire a vremii, de duminică până marți

Publicat: 23 04. 2016, 15:08

Administrația Națională de Meteorologie anunță că informarea meteo vizează întreaga țară și va intra în vigoare duminică la ora 14.00, până marți seara.

În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, va ploua temporar în toate regiunile, iar cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 30…40 l/mp. Totodată, meteorologii anunță că vor fi condiții de grindină.

Valorile termice vor fi în scădere, iar vremea va deveni rece luni în vest, în nord și în centru, apoi și în restul țării. La munte, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare.