VREMEA. Prognoza meteo pentru 2 și 3 iunie

Publicat: 01 06. 2014, 15:10
Actualizat: 10 01. 2020, 19:47

VREMEA ÎN ȚARĂ (luni): Vremea va fi răcoroasă și în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporare, iar mai ales după-amiaza și seara se vor semnala averse, posibil însoțite de descărcări electrice, local în jumătatea de sud a țării și în zonele de munte și pe spații restrânse în rest. Cantitățile de apă mai pot depăși izolat 15 l/mp și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 și 24 de grade, iar cele minime, în general, între 5 și 15 grade.

VREMEA ÎN ȚARĂ (marți): Vremea se va încălzi ușor în toate regiunile. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara când se vor semnala averse și descărcări electrice local în sudul țării, precum și în zonele de deal și munte și pe spații restrânse în rest. Izolat pot fi cantități de apă mai însemnate și condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 26 de grade, iar cele minime în general între 7 și 17 grade.

VREMEA ÎN BUCUREȘTI: Cerul va fi temporar noros și în special după-amiaza și seara se vor semnala averse, posibil însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 10…12 grade.