Weekend cu ploi și ninsori, în țară și în Capitală. Anunțul meteorologilor

Publicat: 25 11. 2017, 08:45

„Pe parcursul zilei de duminică, precipitațiile vor fi din ce în ce mai multe, se vor extinde în toată țara, iar la munte va ninge. În noaptea de duminică spre luni, vor fi ninsori în toate zonele de munte, iar luni spre marți precipitații solide vor fi și în zonele mai joase din partea de nord, nord-vest și centru”, a explicat Florinela Georgescu.

Meteorologul a precizat că sâmbătă, vremea va fi asemănătoare celei de vineri, respectiv închisă cu ceață densă, în special în sudul și estul țării.

Noaptea vor fi minime de până la -5 grade, iar maximele, doar în anumite zone, vor atinge 10 grade.

„Temperaturile, treptat, vor mai scădea și probabil că maximele nu vor mai depăși 10 grade, iar minimele vor deveni negative în toată țara. Deci, minimele, pe timpul nopții, vor fi de la -5 grade până la un grad, iar maximele din timpul zilei vor fi cuprinse între un grad, în partea de nord a Moldovei, sper 8-9 grade, în regiunile sudice”, a adăugat directorul executiv al ANM.

De asemenea, vremea se păstrează închisă și cu temperaturi scăzute și după mijlocul săptămânii viitoare. Situația se va îndrepta din punct de vedere al precipitațiilor, dar, ca temperaturi, nu vor fi variații extraordinare.

Precipitațiile, anunță ANM, vor lipsi doar vreo două zile pentru că de 1 decembrie, acestea vor reveni sub toate formele.