Ponta dă „marfă” la export

Cum ar fi mai corect formulat: „premierul e un om cu două fețe – una la intern, alta la extern” sau „premierul e un om cu două limbi – una la intern, alta la extern”? Limbajul dublu, practicat „a la longue” și fără apăsare, dovedește o anume carență de caracter; iar un om duplicitar – e de la sine înțeles – posedă două limbi.

Așa cum ne-a obișnuit, marfa declarativă de export a lui Victor Ponta e una – mai îngrijită, mai finisată, mai frumos țesută -, și cu totul alta cea pentru intern – sintetică, dintr-o imitație îndoielnică și fără ștaif. Într-un fel înjură premierul Europa de la el din baie și altfel o gratulează din sufrageria UE; tot așa cum într-un anume fel nuanțează politica dusă la București de trupa sa, atunci când o explică Bruxelles-ului, și cu totul altfel o hingherește, cot la cot cu Antonescu, prin București.

În interviul acordat cotidianului francez Le Monde, premierul și-a regăsit calapodul de export, în subtextul căruia se declară ca fiind înțelept și conciliant. „Înțeleg că războiul politic a rănit ambele părți și chiar și întreaga țară. Această afacere nu este însă una în alb și negru, nu există un inocent și un vinovat, a fost o bătălie sângeroasă. Interesele națiunii trebuie însă să primeze, iar în cele din urmă, eu am fost cel care am decis să normalizez situația cu președintele, eu am hotărât să pun capăt luptei politice”, spune Ponta, făcându-i pe francezi să plângă ca la „Dama cu camelii”.

CREDINȚĂ Sfântul Nicolae, 6 decembrie. Ce cadouri sunt interzise de Moș Nicolae

16:20

ULTIMA ORĂ Ilie Bolojan “speră” ca proiectul de lege pe pensiile magistraților să fie constituțional: “Soliditatea coaliției se testează la moțiunea de cenzură”

16:16

Mai mult, și aproape neverosmil, premierul recunoaște că traversează anumite regrete după suspendare și promite că va lucra de două ori mai mult pentru a repera onoarea pierdută a țărișoarei. Bonus, își pune cenușă în cap explicând mahalaua declanșată la București ca pe o consecință a culturii noastre politice și a normelor în vigoare, impetuozitatea și graba „manufacturii”, care, nu-i așa, au răspuns așteptărilor populației, devoalând „agresivitatea luptelor noastre politice”, surprinzătoare pentru Comisie și pentru europeni, în general.

Ce ar trebui să înțelegem noi, românii, de aici?! Că USL a acționat violent și fără maniere constituționale, împinsă de „valul” protestatarilor din Piața Universității, transformând un act democratic, în sine – suspendarea președintelui urmată de referendumul pentru demitere – într-o mahala violentă supusă fraudei, penibilului și isteriei, doar ca o consecință a „culturii noastre politice”?

Victor Ponta spune, de fapt, pe franțuzește ceea ce n-a rostit pe românește: anume că a fost conștient, în fiecare secundă, de răul pe care un scandal uriaș și inutil, declanșat cu bună știință, îl făcea țării în plan economic, social și de imagine externă, dar că nu l-a stopat, întrucât interesul politic și foamea de putere erau enorme. Că spera ca Europa să ne judece prin prisma inculturii noastre politice și să ne ierte. Că acum se ascunde după „box populi, box dei” pentru a justifica un plan pus la cale de USL, încă din toamna lui 2011 – care, în cele din urmă, a eșuat.

Oh la la! Poate Victor Ponta nu-și mai amintește, dar liderilor europeni încă le răsună în urechi strigătul de circar magnetizat produs nu mai departe de luna trecută de unii românași verzi de la București – „Cine-i, domne, Merkel, asta?! Și ce vrea dumneaei de la noi? Da’ Europa, cu ce treabă prin meleag?! Să stea, dracului, acasă la ea și să ne lase!”