Sfârșiturile lumii se amână (4)

4. Vinul îngerilor

Nu mai dorm, fiindcă nu mai trebuie să visez, până când Eliyahu Palombo va lămuri lucrurile. Mah, mahi. Peștele și Luna. Am înțeles unde bate. Asta a și vrut. Am deschis Divanul lui Attar și am ascultat glasul celei de-a unsprezecea păsări: „Din cap până-n picioare nu ești decât o piele care acoperă un creier întunecat”. Și din ciocul păsării am smuls, (ca pe o mărgică pe care o înghițise), al-yaqin (certitudinea), al-haqq (adevărul): „Dacă dorești să-ți găsești un singur moment de tihnă în această lume, trebuie fie să dormi, fie să-ți repeți ceea ce ai văzut în vis”.

Îmi scriu înfrigurat marea operă, Epopeea Prostiei.

Lângă mine stau prețioasele însemne ale Puterii, două prăzi pe care Abdulhamid Întâiul, Rub al-A’alimin, Stăpânul Universului, le-a scos din haznaua imperială când am  împlinit o jumătate de secol: sceptrul din aur al lui Eduard Confesorul și papucii roșii ai ultimului împărat al Bizanțului. Sultanul e un sfânt, un Sabir al-Janna, un Oaspete al Paradisului, e pecetea de mosc care astupă vinul îngerilor. Eu conduc treburile Statului. El, Lumina Lumii, se roagă.

VIDEO Novak Djokovic, surprins la plimbare noaptea în Belgrad, fără gardă de corp. Ce făcea campionul mondial la tenis când a fost filmat

23:51

TRAGEDIE Caz uluitor. Medicii au pus moartea unei fetițe pe seama iPadului

22:50

Rareori fac câte o pauză de scris, și atunci deschid tomul prințului Kantemiroglu, Edvar-i ilm-i musiki (Cartea științei muzicii). Îmi cânt partiturile în cap. În colivia minții mele, semnele muzicale se învart în zbor vâslit și se izbesc ca niște vrăbii oarbe.