Un bau-bau pentru a guverna SUA

Marți noapte, Statele Unite au reușit să evite fatidica „prăpastie fiscală”. Barack Obama a anunțat cu mândrie că telenovela taxelor s-a încheiat cu un acord aprobat de Congres. Americanii au răsuflat ușurați, lumea întreagă s-a bucurat de succesul lui Obama. Adevărul este, însă, că, deși americanii nu au căzut în abisul fiscal, încă se clatină pe marginea prăpastiei. În doar câteva săptămâni, totul va începe din nou, iar cearta va fi cu siguranță mai urâtă decât până acum.

Există trei mari motive pentru care nici Congresul, nici Barack Obama nu pot numi acordul, American Together Relief Act, un mare succes. Acestea sunt: plafonul datoriei publice, „sechestrarea” fiscală și însăși rațiunea de a fi a „prăpastiei fiscale”.

ECONOMIE Prețul carburanților rămâne neschimbat la pompă. Cât costă un litru de motorină și benzină în marile orașe din țară

10:45

Gândul de Vreme ANM, cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat. Unde vor fi vijelii și ploi torențiale

10:39

În ordine inversă: ce este prăpastia aceasta descrisă în ultima vreme în toți termenii apocaliptici posibili? Tradusă în limba română și „zid fiscal”, ea reprezintă efectul pe care l-ar avea asupra economiei americane o declanșare automată a unei combinații toxice de creșteri de impozite și reduceri de cheltuieli. Punctul de plecare al problemei este modalitatea de a extinde tăierile de taxe din primul mandat al lui Bush.

Ce este fascinant la acest subiect este că prăpastia fiscală de pe care americanii ar fi căzut la 1 ianuarie în absența acestui acord este creat intenționat de același Congres care s-a chinuit să stea cu picioarele infipte de margine.

Această prăpastie mult-dezbătută la final de 2012 a fost creată în august 2011, după criza negocierilor pe plafonul datoriei publice. Observându-și incapacitatea de a negocia și de a cădea la un compromis în chestiuni vitale pentru bunul mers al țării, o deficiență care pune în pericol economia SUA, congresmenii și-au creat un fel de măsură de a se „pedepsi” dacă nu sunt „cuminți”.

Ca să fie obligați să negocieze și să nu mai țină, cum am spune noi, ca orbul de bâtă, au creat o serie de prevederi economice care s-ar declanșa în cazul lipsei unui unui acord pe buget, prevederi care ar pune economia SUA și, în definitiv, pe cea mondială în mare pericol de recesiune. Așa a ajuns Barack Obama să semneze Budget Control Act, certificatul de naștere al actualului zid fiscal. Cu alte cuvinte, americanii și-au construit un zid de care să se lovească, pentru a se obliga să conlucreze cu scopul de a se salva. Când este nevoie de așa ceva pentru a guverna și, mai mult, când nici așa nu reușești să iei o decizie până în ceasul al 12-lea, nu se mai poate vorbi despre vreun succes.

În al doilea rând, American Together Relief Act nu este o nivelare a prăpastiei fiscale, ci doar o îndepărtare cu două luni de marginea ei. Atât timp are la dispoziție Congresul SUA pentru a lucra, în formularea Casei Albe, „la un plan echilibrat pentru reducerea deficitului”. Peste două luni, ar urma să se activeze „sechestrul fiscal”, o măsură prevăzută în aceeași lege din 2011, care reduce automat cheltuielile și taie bugetele multor agenții și programe guvernamentale importante – deci prăpastie fiscală.

În fine, acordul de Anul Nou nu rezolvă cu nimic problema plafonului datoriei publice a Statelor Unite, de 16.400 de miliarde de dolari, atins de Revelion. Aici se va da lupta cea mare, iar inabilitatea guvernanților americani de a negocia în adevăratul sens al cuvântului va putea fi observată din nou din plin.

De fapt, aceasta este problema la care se reduce acest subiect: nivelul de îndârjire complet irațională și contraproductivă la care s-a ajuns în SUA.

Un exemplu pentru cât de ilogică poate deveni o situație de pseudo-negociere: fiecare economist căruia i s-a cerut părerea a spus, în ultima vreme, că deficitul SUA nu poate fi redus doar prin creștere economică sau doar prin tăieri de taxe.

În „negocierile” purtate pe marginea prăpastiei fiscale, democrații strigau că vor să reducă deficitul prin impozite pentru bogați, iar republicanii, prin reduceri de cheltuieli la programele sociale. Democrații cereau extinderea tuturor tăierilor de taxe din perioada lui W. Bush, cu excepția dărilor pentru „crema” de 2% a societății; republicanii, pe de altă parte, voiau ca toate tăierile de taxe să fie extinse. Fiecare spunea despre planul celuilalt că este „inacceptabil” și nu poate fi supus negocierii. Un dialog al surzilor.

Ce a obținut Obama marți noapte? Pe scurt, American Together Relief Act aduce câteva prevederi importante, cea mai notabilă fiind majorarea impozitului pe venit pentru prima dată în aproape două decenii. Cei vizați sunt cuplurile cu venituri anuale de pesre 450.000 de dolari, o reușită pentru președintele american, dată fiind vehemența cu care republicanii, majoritari în Congres, se opun oricărei creșteri de impozite. De asemenea, sunt păstrate indemnizațiile de șomaj și se stabilește un nou nivel de impozitare, de 40%, pentru proprietățile imobiliare de peste 5 milioane de dolari.

În absența acestui acord, prăpastia fiscală ar fi încetinit creșterea economică a SUA cu 0,5%, cu riscul unei recesiuni globale, și ar fi aruncat rata șomajului înapoi la 9% (acum a ajuns la 7,7%), potrivit estimărilor.

Problema e că liniștea este de scurtă durată și va dura doar câteva săptămâni, până vor reîncepe noile certuri – slabe șanse de negocieri -. În curând, vom vedea SUA într-o nouă criză fiscală.