Crema intelectualității care îl aplaudă pe Vanghelie

Marian Vanghelie se teme de ce e mai rău. I se pare că nu mai are destulă forță, destulă energie ca să treacă scena, să rezoneze cu masele; că a pierdut din plasticitatea expunerii, indispensabilă politicianului de largă respirație care este.

Îl derutează răceala sălii, simte că fără catharsisul prin discurs, potențat de aplauzele necesare, existența lui e la răscruce. Se zvârcolește pe dinăuntru și apelează la resurse nebănuite de sinceritate, transfigurat și celebru: „Dacă nu mă aplaudați, degeaba exist și mă manifest! (aplauze). Mă manifest de unul singur și de nebun! Atâta timp cât dumneavoastră mă aplaudați, (aplauze, ovații) aici e crema intelectualității, atunci este o mare onoare că am putut să vă vorbesc”.

Am înțeles. În consecință, crema intelectualității politice se hrănește din blatul logoreei, cumpărat cu ropote de aplauze: „Van-ghe-le, Van-ghe-le, Van-ghe-le”. Ce sublimă și înălțătoare recunoaștere a unei interminabile serii de prostii debitate la foc automat.

FLASH NEWS François Hollande, cel mai nepopular președinte francez, vrea să candideze din nou pentru fotoliul de la Élysée. Cu ce atuuri se laudă

19:27

UTILE Cele 2 produse naturale care te ajută să scapi de muștele din casă

19:24

Vanghelie recunoaște că a devenit, nu-i așa, mai complicat – în sensul de mai profund, odată cu revelațiunile iubirii -, fără să-și fi pierdut, însă, eficiența. „Am îmbătrânit, și poate că am cele șase milioane despre care vorbesc unii la tv, într-o campanie semi-aranjată și atipică, dusă împotriva mea. Dar nu eram nebun să-i duc în Liban, unde se împușcă lumea pe stradă. Poate în Elveția…”.

În consecință, învățătura sa către „masa” pesediștilor este aceea de a deveni și ei la fel de complicați și la fel de eficienți. „Vă recomand să fiți, cu toții, complicați, dar și eficienți” spune Vanghelie, și postulează implacabil: „Pentru că, dacă sunteți complicați, dar nu eficienți, degeaba, absolut degeaba, sunteți complicați!”

Primarul merge mai departe în expunerea sa și se pierde, cu desăvârșire, în avalanșa propriilor gânduri: „Vă spun câteva gânduri ale mele care mă preocupă, mă preocupă, mă preocupă și mă tot preocupă (…) și sunt atent și atent și sunt atent…”.

„Taie, bă, nene, reverbu’ la microfonu’ lu’ nea Maran, dă-te-n puii mei, la dracu’ d-aici!!” strigă din sală, exasperat, un pesedist nevricos.

De neoprit, Vanghelie reia: „Vreau să-i cer scuze lui Ion Iliescu pentru un singur motiv pentru că are dreptate întotdeauna. Mi-au trebuit foarte mulți ani să înțeleg asta”, a spus și s-a eliberat atunci de gândul său cel mai ascuns și mai deplin atașat economiei de piață.

„Unii credeți în Victor Ponta, dar trebuie să stabilim câteva reguli, iar în toată politica românească, domnilor, doamnelor nu mai există reguli; dacă nu există reguli nu știi cine cumpără și cine vinde; cu ce preț se cumpără cu ce preț se vinde. Unii încarcă și alții descarcă în aceeași mașină, ca la Spitalul 9”. Inimitabil!

Și atunci, concluzia vine de la sine, fără drept de apel. „Pentru că, deși învățăm mereu de la viață, constatăm că tot proști murim”.