Dragnea – între plase și ocoale

În vreme ce doagele realității românești sar pe rând, vel-logofătul Dragnea își vede tihnit de chiteala lui. Împarte țara, ca să fie mai ușor de mântuit.

Regionalizare – da. Dacă-l întrebi de vorbă, tot norodul consimte. La ce îi profită? Ei, asta nu-i treaba prostimii.

Ceva-ceva însă tot a dezvăluit marele căftănit, în secretoșenia sa: că, dacă țărișoara se regionalizează, fondurile europene vor fi strânse mai abitir. În asta și stăm: avem județe, dar n-avem ocoale și, mai păgubos, n-avem plase. În ce să ne toarne binefăcătorii noștri amar de bănet?

De-aia ostenește Dragnea, să ne facă oameni. Te uiți peste ce împarte – o țară pitorească, mai mult calicie și tâlhăret, vorba cronicarului.

Tocmitorul binelui obștesc, pe ai cărui umeri stau grijile țării înșirate ca papagalii kakadu pe cracă, știe el ce face. E scump și la vorbă. I-o scoți cu cleștele, ca pe măseaua de minte: „Județul este o structură bine organizată, astfel încât să se știe nevoile fiecărei localități. Dar e mult prea mic să poată genera proiecte mari, de anvergură. Nu poate județul să genereze și să gestioneze așa ceva. În primul rând, este prea mic. Guvernul este prea mare. Și atunci este nevoie de acest nivel intermediar, pus între județe și guvern, regiunea (…) Regiunile le facem pe criterii funcționale. Regiunea, odată făcută, să aibă acolo tot ce trebuie, toate resursele. Banii trebuie să plece de la București la nivel regional, iar guvernul să se ocupe de politicile publice naționale, nu să stea ministrul să dea cu bidineaua într-o școală sau să aprobe o alimentare cu apă”. Frumos vorbește. Și încă zice: ”Mai bine să-i spunem președinte de regiune, eu cu guvernator am o mare problemă, vreau ca România să rămână stat național unitar și guvernator implică guvernare regională. Și vreau să ne ferim de asta, pentru că nu vreau să croim un sistem care peste 10-20-30 de ani de zile să producă alte efecte și să ne blesteme generațiile următoare”. Ager.

L-aș mai descoase pe vel-logofăt (cineva îmi șoptește să-l întreb de „studiul de impact”; altcineva, mai hain, mă întărâtă să-l cercetez dacă o fi aflat câți suntem), dar îl știu absorbit, iar răspunsurile pot să aștepte, ca pungile de gaz printre șisturi.

Cât despre „generațiile următoare”, n-apucă ele să dea cu bidineaua prin ocoale…