Tango-uniform-romeo-kilo-echo-yankee

(Nu vă impacientați, e numele Turciei în alfabetul NATO).

De ce nu poate fi comparat protestul care se desfășoară de două săptămâni în Turcia cu primăverile arabe? De ce nu va exista o primăvară turcă? În primul rând, fiindcă Turcia e țară membră NATO. De 61 de anișori. Pentru că e un pivot al arhitecturii mondiale de securitate. Comandamentul Trupelor Terestre NATO se află, de câteva luni, la Izmir. Tot aici și, în sud, la Incirlick, sunt două importante baze aeriene ale Alianței (Incirlick e și locul unde sunt stocate 90 de bombe nucleare B61), iar la Malatya, în Anatolia –  baza de lansare a rachetelor strategice și noul radar. Șase baterii de rachete Patriot au fost instalate, la sfârșitul lui ianuarie, lângă Kahramanmaraș. (Măcar în treacăt s-o spunem: Turcia nu e un membru obedient al Alianței Nord-Atalntice, ci unul orgolios, care știe să-și apere interesele – a se vedea războiul din Irak și griza georgiană). În concluzie: lumea are prea multă treabă în Turcia și prea puțin timp de ecologie de tipul Taksim.

Sultan Tayyip va fi obligat să cedeze și – cum sunau comunicatele optimiste, când era vorba de câte o bătălie pierdută în al Doilea Război Mondial – să execute o „retragere strategică pe poziții dinainte stabilite”. Zona e prea importantă din punct de vedere geostrategic ca tinerii și intelectualii turci să-și permită prelungite jocuri de-a democrația. Va trebui, prin urmare, ca premierul să le dea o minimă satisfacție protestatarilor.

INEDIT Locul în care România se întâlnește cu Ucraina și cu Ungaria, simultan. Cum arată din avion

10:15

ULTIMA ORĂ SUA intră în Cartea Recordurilor cu cel mai mare spectacol de artificii din istorie, după discursul lui Trump de Ziua Independenței

10:08

Manifestațiile s-au transformat în șezători, oamenii se adună, cântă, discută, dansează, mai blochează câte o arteră de circulație, mai încasează bastoane și gaze lacrimogene, mai twitteresc, mai strigă lozinci. Ce le va promite ErdoÄŸan ca să îi trimită liniștiți la casele lor, rămâne de văzut. Însă e nevoie să le promită cât mai repede, până nu declanșează în propriu-i partid un deranj care l-ar putea împiedica să-și pună în aplicare marele plan politic – câștigarea prezidențialelor în 2014. Obiectiv pentru care a adus Constituției un amendament în 2007 – acela că președintele republicii (ales până în 2007, pe o perioadă de 7 ani, de către Parlament) să fie ales prin vot popular.

Dar Constituția tot nu e pe placul lui Sultan Tayyip, care a fost la mustață de a obține două treimi în Parlament și s-o modifice. Ca să facă din Turcia o republică prezidențială, va fi necesar, probabil, un referendum.

Uniunea Europeană, la ale cărei porți turcii bat din 2005, nu îl simpatizează pe ErdoÄŸan. Președintele Abdullah Gül îi e mult mai drag. Fapt pentru care, ca să forțeze mâna europenilor, premierul a anunțat, la începutul anului, că nu mai e interesat de aderare și se gândește serios să se alăture… Organizației de Cooperare de la Shanghai (China, Kazahstan, Uzbekistan, Kîrgîzstan, Tadjikistan și Rusia). Cel mai important lider, de la Atatürk  încoace, joacă tare. A dovedit că știe să întoarcă cele mai nenorocite situații în favoarea sa.

Acestea fiind zise, să ne întoarcem la (nev)oile noastre, în Romeo-oscar-mike-alfa-november-india-alfa (Romania).