Prima pagină » Mini » BRAȘOV – REZULTATE FINALE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013. Situație semnificativ mai bună decât în 2012

BRAȘOV – REZULTATE FINALE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013. Situație semnificativ mai bună decât în 2012

Adrian Popa
BRAȘOV REZULTATE FINALE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013 - Găsești aici rezultatele finale la CAPACITATE 2013 BRAȘOV, după soluționarea contestațiilor.

BRAȘOV REZULTATE FINALE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013. Elevii de clasa a opta care au susținut capacitatea la Brașov vor afla rezultatele finale pe 3 iulie la centrele de examinare la care au susținut probele și de pe EDU.RO în data de 4 iulie.

La examen s-au înscris 3.700 de elevi. Dintre aceștia, circa 100 au „chiulit”. La proba de română s-au înscris 3.613 de elevi, la examenul de matematică au fost 3.603 elevi, iar la cel de limba maternă s-au prezentat 326 de elevi.

Peste 80,2% dintre elevi au reușit să obțină medii peste 5, înainte de depunerea contestațiilor.

„Notele sunt mai bune cu 10 la sută decât cele de anul trecut și cu peste 30 la sută mai mari decât la examenul de simulare”, a declarat Victor Vijoli, inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului școlar județean Brașov.

Inspectoratul Școlar Județean Brașov a anunțat că nu va posta BRAȘOV REZULTATE FINALE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013 pe site-ul instituției, ci doar mediile finale de admitere în liceu, pentru a nu se crea confuzii.

Situația contestațiilor

După afișarea rezultatelor, la Brașov au fost depuse un total de 213 contestații, dintre care 157 la limba română, 48 la matematică și 8 la limba maternă. 

După publicarea de BRAȘOV REZULTATELE FINALE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013, începe etapa ADMITERE LICEU 2013. Potrivit calendarului de admitere la liceu 2013, postat pe EDU.RO, prima înscriere se va face în perioada 5 – 9 iulie în unitățile școlare absolvite de către elevi. Aceștia vor completa, alături de părinți, fișa de admitere 2013. Pe 16 iulie, la Ministerul Educației va avea loc etapa de repartizare computerizată a absolvenților înscriși în prima etapă. Până  în 26 iulie, elevii își vor depune dosarele de înscriere la liceul la care au fost admiși.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
„Am mâncat parizer trei săptămâni după o zi de excursie”. Reportaj din județul unde vacanța e considerată o ironie
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Au explodat prețurile apartamentelor din România. Orașul în care locuințele noi sunt cu 21% mai scumpe decât anul trecut
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Cum verifică experții autenticitatea unui ceai Pu-erh vechi. Industria falsurilor din spatele ceaiurilor de colecție