Siria văzută de pe Înălțimile Golan

Mai bine prea târziu decât niciodată. Parlamentul britanic a restabilit logica: întâi dovezile, apoi decizia. Premierul David Cameron venise ieri în fața legislativului cu același patos găunos, marca John Kerry, indignat să descopere ceea ce se știa de  decenii – că Siria posedă arme chimice. Încolțit să prezinte dovezi ale vinovăției regimului Bashar Al-Assad în atacul din 21 august (adică să pună rațiunea înaintea emoției), Cameron a cerut să fie crezut pe cuvânt că regimul de la Damasc a comis o „atrocitate morală” (sintagmă împrumutată de la Secretarul de Stat american). Un parlamentar al opoziției și-a amintit că și la Halabja, în martie 1988, s-a petrecut tot o „atrocitate morală” (Saddam Hussein a „gazat” atunci, cu sarin, vreo 5000 de kurzi), dar atunci comunitatea internațională a întors capul, sfioasă. Adaug, fiindcă nu pot să uit: comunitatea internațională a întors capul, fiindcă a liniștit-o CIA, care – ca și acum – avea „dovezi solide” că vinovați n-au fost irakienii (prietenii Wasingtonului, pe vremea aceea), ci… iranienii. Am în minte o listă întreagă de „atrocități morale”, petrecute la sfârșitul secolului XX și în secolul nostru, dar o să-mi spuneți că memoria e inteligența proștilor.    

Totuși,  n-ar fi lipsit de interes să observăm că Siriei nu i-au crescut armele chimice în oaza Palmyra. La dotarea Damascului cu precursori au concurat, încă din anii ”80,  germanii, francezii, englezii, sovieticii și nord-coreenii (i-am numit pe toți, ca să nu nedreptățesc pe nimeni). 

MESAJ Premierul Republicii Moldova îi mulțumește lui Claudiu Năsui pentru „curajul” de a intra în Guvernul de la Chișinău. Ce reforme va avea pe masă

18:05

INEDIT O structură ritualică legată de solstițiu, cu 1.000 de ani mai veche decât Stonehenge, a fost descoperită în Cehia

17:49

Informațiile despre atacul chimic din 21 august au fost furnizate preponderant de serviciile secrete israeliene. Lucru firesc, fiindcă ele monitorizează de ani de zile depozitele de armament chimic ale Siriei. De la serviciile israeliene știm că, în urmă cu aproximativ un an, sirienii au început să-și relocheze „marfa” din depozite. Israelienii au declarat explicit că se tem ca acest tip de armament să nu intre pe mâna Hezballah sau Hamas.

Cea mai puternică dovadă a serviciilor israeliene pe care, până astăzi, au lăsat-o să se scurgă în presă, e stenograma unei convorbiri telefonice, din care reiese că atacul din 21 august a fost minuțios orchestrat de guvernul de la Damasc. De unde i-au ascultat pe înalții ofițeri ai armatei siriene? Probabil de pe Înălțimile Golan, teritoriu de graniță rechiziționat de la sirieni după Războiul de 6 Zile (1967). Dacă nu există un tratat de pace Israel-Siria, explicația e că toate eforturile în această direcție s-au izbit de Înălțimile Golan.
Situația Israelului, în acest moment istoric, nu e deloc comodă.  Hezballahul libanez (sponsorizat de Iran) luptă alături de Armata lui Al-Assad, în războiul civil din Siria. Iranienii sprijină – logistic și politic – regimul de la Damasc, mai abitir ca niciodată. Iranienii susțin și guvernul șiit din Irak, spre disperarea sunniților, alimentați de Arabia Saudită. Egiptul, un aliat al israelienilor după pacea din 1979 și până la căderea lui Mubarak, tocmai și-a declarat sprijinul pentru sirieni.

Trădat de perfidul Albion, Barack Obama s-a trezit peste noapte că trebuie să-și caute noi aliați pentru intervenția în Siria. Nu pare a lua în calcul, nici în ceasul al doisprezecelea,  o soluție negociată. Pentru că o soluție negociată ar însemna să se așeze la masă cu dușmanul Israelului –  Iranul – și să-i ceară să-l convingă pe Bashar Al-Assaad să renunțe la putere, cât mai e timp. Până nu-și ucide și ultimul cetățean.