Prima pagină » Puterea Gândului » Eminescu să ne judece?

Eminescu să ne judece?

Eminescu să ne judece?

Am fost la Iași ca să vorbesc despre literatură și film. A fost bine, FILIT, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere mi-a dat prilejul să mai scot botul din lăturile bordelului politic, pe care le adulmec cotidian, descriind apoi odorile pentru publicul interesat, și să mă aerisesc puțin la cap. Sala Teatrului Național „Vasile Alecsandri” plină ochi cu spectatori veniți să asculte doar dialogul a doi scriitori pasionați de film, François „Goncourt” Weyergans și subsemnatul, e o priveliște intens antidepresivă.

Am găsit timp și să mă plimb puțin prin centrul Iașului, pe unde n-am mai fost din 2011. Și să bag de seamă că s-a schimbat ceva. Câtuși de puțin în bine.

„Unde sunt teii?!”  mi-am zis oprindu-mă brusc în mijlocul pietonalului de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Teii, teii Iașului, pe care i-am văzut de atâtea ori de-a lungul anilor în orașul drag tinereții mele nu mai există.  În locul lor sunt plantați niște arbuști piperniciți,  înconjurați cu grilaj metalic, niște salcâmi japonezi sau așa ceva, îmi spun două doamne supărate.

Cine a tăiat teii? Cum cine, primarele, Nichita, răbufnesc doamnele. Păi, și cum, cum a justificat măcelul ăsta? Cu ce-l deranjau teii? Doamnele nu știau.

Avea să-mi spună șoferul care m-a dus la aeroport: Gh. Nichita a zis că teii astupă perspectiva către Palatul Culturii! Dacă e așa, idioția agresivă a unui asemenea pretext e ceva rar.  Măcar să se fi gândit la bătrânii care vin vara să stea pe bănci. Teii le țineau umbră. Acum, ce fac oamenii la peste 30 de grade? mă întreabă șoferul.

Mă gândesc să-l sun pe acest Nichita.  Dar n-are niciun sens. Nu poate exista niciun motiv rațional pentru care a tăiat teii lui Eminescu.  „Pentru că pot!” ar fi singurul răspuns al domnului satrap, ales în fruntea urbei cu 60%.

Nu-mi rămâne decât să mă mir că într-o țară în care mii de oameni demonstrează împotriva otrăvirii mediului pe care ar produce-o exploatarea de la Roșia Montană, nu s-a găsit niciun ieșean care să se lege cu lanțul de tei în fața drujbelor lui Nichita.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Alegeri anticipate în România? „Parlamentul nu poate fi dizolvat legal”
Digi24
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul 2026: Ce nu este bine să faci pe 24 iunie. Obiceiurile păstrate de români
Cancan.ro
BREAKING. Avem subiectele de la Matematică, la Evaluarea Națională 2026? Cum se rezolvau exercițiile
Prosport.ro
FOTO. Soțul milionar a înșelat-o cu cea mai bună prietenă a ei. Cum arată și ce a decis
Adevarul
„Anticipatele sunt cea mai bună soluție proastă”. Mutarea care i-ar fi fatală președintelui Nicușor Dan
Mediafax
Schimbare MAJORĂ pentru șoferi. Limita de 130 km/h începe să dispară
Click
Ce scrie în biletul de adio lăsat de Mihaela, românca din Italia care și-a omorât fiica, apoi s-a sinucis. Detalii cutremurătoare despre relația cu fostul soț
Digi24
Măsurile anunțate de Grecia împotriva peștelui-iepure, după ce 148 de oameni au fost mușcați. Recomandări pentru turiști
Cancan.ro
Adi Sînă, prima reacție după ce s-a aflat că ar divorța de Anca Serea. Ce mesaj subliminal a transmis
Ce se întâmplă doctore
Soția lui Mădălin Ionescu, imagini incendiare! Cum arată acum acum Cristina Șișcanu, după ce a slăbit enorm
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Bulgaria va începe asamblarea de mașini din China! Ce model vor produce bulgarii?
Descopera.ro
Mesaje de la extratereștri au ajuns deja pe Pământ?!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descifrat modul în care animalele diferite comunică pentru a colabora