Israel – nici prima țară, dar nici a doua

Ieri, la sosirea în Israel, președintele Hollande a avut parte de o primire triumfală. (Cam ca Obama, în vremurile bune). A descins în fruntea unei delegații numeroase: 7 miniștri, 200 de oameni de afaceri, consilieri, jurnaliști și distinsa Valerie Trierweiler (alintată de inamici Rottweiler).

Aflat, în sondaje, la nivelul cel mai de jos atins de un președinte al Franței în ultima jumătate de secol, Hollande este foarte apreciat, de regimul de la Ierusalim. Faptul că Grupul 5+1 (SUA, Franța, Marea Britanie, Rusia, China, Germania) n-a semnat un acord preliminar pe tema arsenalului nuclear al Iranului e manopera sa. François, prietenul lui Bibi, l-a declarat un acord „pentru fraieri” și,  abia coborât cu picioarele pe Pământul Sfânt, s-a grăbit să pună celor 5 plus Germania patru condiții oțărâte.

Le luăm pe rând. 1) Instalațiile nucleare ale Iranului să fie puse sub control internațional. Sunt sub control internațional! Republica Islamică Iran este membră a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Spre deosebire de gazda domnului Hollande – care, la Dimona, în deșertul Negev, are unul dintre cele mai mari și mai moderne arsenale nucleare din lume. 2) Activitățile de îmbogățire a uraniului să nu depăsească un nivel de puritate de 20%. E o cerință mai veche a comunității internaționale, justificată de faptul că, până la puritatea de 20 la sută, uraniul nu poate fi folosit decât în scopuri civile. 3) Iranul să reducă stocurile de uraniu. Această condiție e nerelevantă câtă vreme – vezi punctul 2 – nu cantitatea, ci calitatea uraniului contează, când e vorba să fie utilizat în scopuri militare. 4)  Să fie sistată construcția celei de-a doua centrale nucleare (situată în Arak, la aproape 300 kilometri de Tehran), ale cărei lucrări au început în martie, cu sprijin rusesc.

ECONOMIE Cât mai rezistă piața imobiliară? Gândul prezintă analiza experților care îți spun dacă e bine să cumperi acum o locuință sau să mai aștepți

06:00

EXCLUSIV O revoltă a celor mai periculoși pușcăriași, înăbușită în ultimul moment. Ce s-a întâmplat cu liderii răzmeriței

05:00

Hollande și-a permis totuși să adauge, înfuriindu-l pe Netanyahu: „Negocierea este întotdeauna de preferat unei acțiuni în forță”, iar „un acord bun este preferabil unui acord prost” (!). Numai că Bibi se căznește să țină deschisă, cu orice preț, soluția unei intervenții armate împotriva Iranului și a replicat: „Acordul (cel pe care Hollande i-a făcut serviciul să îl blocheze, n.m.) care se discută la Geneva nu este un acord bun! Este un acord rău, un acord periculos!”. Apoi, cu presa de față a mai inmuiat-o: „La fel ca dumneavoastră, François, doresc și eu o soluție pașnică, o soluție diplomatică și – la fel ca secretarul de Stat american, John Kerry – sunt convins că lipsa unui acord este preferabilă unui acord prost”. Toate asigurările premierului israelian duc însă la… concluzia lui Sarkozy. (Vă mai amintiți, probabil, dialogul Obama-Sarkozy despre Netanyahu, cu microfoanele deschise, din 3 noiembrie 2011, la reuniunea G20 de la Cannes. Sarkozy: „Nu-l mai suport. E un mincinos”. Obama: „Tu te-ai săturat, dar eu trebuie sa negociez cu el în fiecare zi!”).

Cu sau fără sprijinul prietenului său  François, atitudinea belicoasă a lui Netanyahu riscă să îl izoleze pe scena internațională. Cu atât mai mult cu cât președintele Obama s-a pronunțat ferm pentru dialog, iar noul președinte al Iranului, Hassan Ruhani, se arată a fi cât se poate de transparent și concesiv.

De fapt, premierul Israelului nu are o atitudine tocmai singulară. Îi ține isonul Casa Regală saudită. Adevărul e că, dacă Iranul șiit ar fi atacat militar, primii care s-ar bucura (în tăcere, firește, de teama reacției străzii) ar fi liderii sunniți din Golf. 
În fine, declarația președintelui Shimon Peres, făcută presei franceze, în cinstea vizitei lui Hollande – „Dacă Iranul va reuși să producă o bombă atomică, toate țările din Orientul Mijlociu vor dori să procedeze la fel” –  este una de la care putea să se abțină. Venerabilul președinte (90 de ani), care a împărțit  Nobelul pentru pace cu Yasser Arafat, uită că domnia sa este chiar părintele bombei atomice israeliene.

Repet de câte ori am ocazia răspunsul genial furnizat de premierul Golda Meir, la întrebarea dacă Israelul posedă arme nucleare (avea; așa-numita „fabrică de textile” din deșert pornise):  „Israelul nu va fi prima țară din Orientul Mijlociu care va fabrica bomba atomică, dar nici a doua”…