Prima pagină » Puterea Gândului » Israel – nici prima țară, dar nici a doua

Israel – nici prima țară, dar nici a doua

Ieri, la sosirea în Israel, președintele Hollande a avut parte de o primire triumfală. (Cam ca Obama, în vremurile bune). A descins în fruntea unei delegații numeroase: 7 miniștri, 200 de oameni de afaceri, consilieri, jurnaliști și distinsa Valerie Trierweiler (alintată de inamici Rottweiler).

Aflat, în sondaje, la nivelul cel mai de jos atins de un președinte al Franței în ultima jumătate de secol, Hollande este foarte apreciat, de regimul de la Ierusalim. Faptul că Grupul 5+1 (SUA, Franța, Marea Britanie, Rusia, China, Germania) n-a semnat un acord preliminar pe tema arsenalului nuclear al Iranului e manopera sa. François, prietenul lui Bibi, l-a declarat un acord „pentru fraieri” și,  abia coborât cu picioarele pe Pământul Sfânt, s-a grăbit să pună celor 5 plus Germania patru condiții oțărâte.

Le luăm pe rând. 1) Instalațiile nucleare ale Iranului să fie puse sub control internațional. Sunt sub control internațional! Republica Islamică Iran este membră a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Spre deosebire de gazda domnului Hollande – care, la Dimona, în deșertul Negev, are unul dintre cele mai mari și mai moderne arsenale nucleare din lume. 2) Activitățile de îmbogățire a uraniului să nu depăsească un nivel de puritate de 20%. E o cerință mai veche a comunității internaționale, justificată de faptul că, până la puritatea de 20 la sută, uraniul nu poate fi folosit decât în scopuri civile. 3) Iranul să reducă stocurile de uraniu. Această condiție e nerelevantă câtă vreme – vezi punctul 2 – nu cantitatea, ci calitatea uraniului contează, când e vorba să fie utilizat în scopuri militare. 4)  Să fie sistată construcția celei de-a doua centrale nucleare (situată în Arak, la aproape 300 kilometri de Tehran), ale cărei lucrări au început în martie, cu sprijin rusesc.

Hollande și-a permis totuși să adauge, înfuriindu-l pe Netanyahu: „Negocierea este întotdeauna de preferat unei acțiuni în forță”, iar „un acord bun este preferabil unui acord prost” (!). Numai că Bibi se căznește să țină deschisă, cu orice preț, soluția unei intervenții armate împotriva Iranului și a replicat: „Acordul (cel pe care Hollande i-a făcut serviciul să îl blocheze, n.m.) care se discută la Geneva nu este un acord bun! Este un acord rău, un acord periculos!”. Apoi, cu presa de față a mai inmuiat-o: „La fel ca dumneavoastră, François, doresc și eu o soluție pașnică, o soluție diplomatică și – la fel ca secretarul de Stat american, John Kerry – sunt convins că lipsa unui acord este preferabilă unui acord prost”. Toate asigurările premierului israelian duc însă la… concluzia lui Sarkozy. (Vă mai amintiți, probabil, dialogul Obama-Sarkozy despre Netanyahu, cu microfoanele deschise, din 3 noiembrie 2011, la reuniunea G20 de la Cannes. Sarkozy: „Nu-l mai suport. E un mincinos”. Obama: „Tu te-ai săturat, dar eu trebuie sa negociez cu el în fiecare zi!”).

Cu sau fără sprijinul prietenului său  François, atitudinea belicoasă a lui Netanyahu riscă să îl izoleze pe scena internațională. Cu atât mai mult cu cât președintele Obama s-a pronunțat ferm pentru dialog, iar noul președinte al Iranului, Hassan Ruhani, se arată a fi cât se poate de transparent și concesiv.

De fapt, premierul Israelului nu are o atitudine tocmai singulară. Îi ține isonul Casa Regală saudită. Adevărul e că, dacă Iranul șiit ar fi atacat militar, primii care s-ar bucura (în tăcere, firește, de teama reacției străzii) ar fi liderii sunniți din Golf. 
În fine, declarația președintelui Shimon Peres, făcută presei franceze, în cinstea vizitei lui Hollande – „Dacă Iranul va reuși să producă o bombă atomică, toate țările din Orientul Mijlociu vor dori să procedeze la fel” –  este una de la care putea să se abțină. Venerabilul președinte (90 de ani), care a împărțit  Nobelul pentru pace cu Yasser Arafat, uită că domnia sa este chiar părintele bombei atomice israeliene.

Repet de câte ori am ocazia răspunsul genial furnizat de premierul Golda Meir, la întrebarea dacă Israelul posedă arme nucleare (avea; așa-numita „fabrică de textile” din deșert pornise):  „Israelul nu va fi prima țară din Orientul Mijlociu care va fabrica bomba atomică, dar nici a doua”…

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Lady Gaga, casieriță într-un lanț japonez de magazine. IMAGINI inedite
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
„Ferritin face”, noul termen viral de pe rețelele sociale. Ce legătură are cu deficitul de fier
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!