Acordul Rusia-Ucraina: Ipocrizia damei europene

Uniunea Europeană s-a grăbit să tragă Ucraina (criteriile privind democrația și statul de drept nu erau și nu sunt îndeplinite) lângă ea și, când nu i-a plăcut cum miroase președintele Viktor Ianukovici, a strâmbat din nas, ca o damă rafinată și cu principii. Așa că Ianukovici s-a întors, ieri, spre Putin, pe care nu îl impresionează niciun miros. În urmă, pentru noi, românii, dar și pentru Europa, rămâne o șansă ratată.

Știți cât plătea România în vară pentru gazul rusesc? 391 de dolari/1000 metri cubi. Știți cât va plăti de acum Ucraina? 268,5/1000 de metri cubi. Așa se traduce „sfânta treime” anunțată ieri, reducerea cu 33% a gazului rusesc vândut ucrainenilor, după ce Viktor a bătut palma cu Vladimir și a mai obținut, într-un moment în care Ucraina e la un pas distanță de a intra în incapacitate de plată, o investiție de 15 miliarde de dolari în obligațiuni ale guvernului de la Kiev. Comparați asta cu cea mai generoasă ofertă a Uniunii Europene – 610 milioane de euro. Sigur, noi veneam cu modernizarea, cu democrația, cu statul de drept și reformele, dar știa toată Europa că, fără niște bani – mulți bani – urgenți, Ucraina se prăbușește. Rusul, om mai puțin principial, desigur, a pus pe masă cele 15 miliarde + încă 2 miliarde cât înseamnă reducerea prețului la gaz într-un an.

FLASH NEWS Percheziții în dosarul „azilelor groazei” din Bihor. Mii de euro și sute de cărți de identitate, ridicate de DIICOT din casa lui Viorel Pașca

22:46

CONTROVERSĂ Ilie Bolojan continuă “modernizarea” PNL. Încă un parlamentar SOS trece la partidul Brătienilor. Al patrulea într-o săptămână

21:57

Văd cum se analizează acum cu indignare falsul pact faustian Ianukovici-Putin și mă lovește ipocrizia. „Modul în care Rusia a exploatat situația economică din Ucraina este revoltător”, s-a scandalizat noul ministru german de Externe, Frank-Walter Steinmeier. După el, Merkel (aceeași căreia Ianukovici i se plângea la Vilnius că a fost lăsat singur cu rușii) a ieșit miercuri să îl asigure pe pe Viktor că oferta acordului de asociere UE-Ucraina, pe care Kievul nu l-a mai semnat la Vilnius, rămâne pe masă. Bucurie pe Ianukovici! Cele 1.000 de pagini în „bruxelleză” ale acordurilor cu UE negociate în ultimii șase ani sunt pe masă, la fel și discuțiile cu FMI, cu tot pachetul de reforme și măsuri de austeritate pe care le presupuneau.

„Vreau să atrag atenția că acest acord nu vine la pachet cu niciun fel de condiție, nu este corelat cu creșterea, scăderea sau înghețarea vreunui standard social, a pensiilor, a subvențiilor sau salariilor”, a pus imediat Putin sare pe rana europeană. Că Gazpromul a devenit cea mai puternică armă de politică externă a Rusiei, nu mai miră pe nimeni. Este adevărat că, aparent cel puțin, acordul Rusia-Ucraina nu vine la pachet cu vreo cerință publică, dar să nu ne amăgim: reducerea prețului la gazele rusești este o capcană extrem de periculoasă, care crește enorm influența Rusiei într-o Ucraină puternic divizată și, în același timp, crește și dependența Kievului de Moscova. Iar Uniunii Europene îi va fi mai greu ca niciodată să ajute Ucraina să iasă din această capcană.

„Vreau să liniștesc pe toată lumea. Nu am vorbit azi despre chestiunea aderării Ucrainei la Uniunea Vamală”, a mai spus Vladimir Putin. Ucraina joacă, de vreo 20 de ani, o carte de politică externă care pare să îi placă foarte mult: nealinierea, politica „non-bloc”. A făcut recent asta cu NATO, când s-a răzgândit în privința aderării, face asta acum și cu UE, și cu Rusia. De aceea nu am văzut – și s-ar putea ca nici Putin să nu fi văzut – vreun semn că Ucraina va bate palma cu Rusia și pentru Uniunea Vamală, proiectul lui Vladimir Putin care a devenit un spin în coasta UE. Calculat, Ianukovici vrea să își păstreze toate punțile de legătură. Problema este, însă, că puntea spre Moscova a devenit mult mai solidă și strălucitoare.

Uniunea Europeană a greșit oprindu-se la mijlocul unui compromis și compromițând mulți ani de muncă, progrese și negocieri la sânge. Statul de drept și independența justiției sunt nucleul Acordului de Asociere și nu se amăgește nimeni că Ucraina bifează aceste rubrici, dar tratatele cu UE trebuiau semnate la Vilnius, luna trecută, pentru că existau mai multe șanse ca aceste reforme să aibă loc cu Ucraina deja lângă UE. UE a mai greșit și pentru că, în ciuda mizelor geostrategice uriașe ale integrării europene a Ucrainei, a tras linie taman la subiectul pe care Ianukovici nu voia să îl negocieze: dosarul Iulia Timoșenko.

A greșit și România, nu doar UE. Am fost atât de absorbiți să ajutăm R. Moldova să parafeze acordurile – să obțină acceptul politic, deci -, încât am ignorat nepermis de mult miza ucraineană. Problema minorităților, cea mai „nocivă” de pe agenda bilaterală (după cum a fost concluzia Forumului România-Ucraina, din 2012), avea, poate, o șansă de rezolvare cu UE la mijloc, pe post de mediator, de negociator extern. S-au dus și speranțele spre o soluționare a dosarului transnistrean, marea miză a Președinției OSCE 2013, asigurată de Ucraina. Din acest punct de vedere, Vilnius a fost un dublu eșec, pentru că a prăbușit și miza președinției OSCE, zdruncinând și eficiența Parteneriatului Estic (câte din cele șase țări au vrut sau putut să încheie acorduri de asociere?). Și, pentru România, mai e și problema energetică. Bucureștiul ar fi putut coopera cu Kievul în ultimul an pe acest palier. Puteau fi explorate multe variante, orice doar să se mai miște lucrurile: de la diverse joint ventures (Romgaz – Naftogaz), la cooperare în regiunea Mării Negre (un exemplu: închirierea de la ucraineni a unor echipament de foraj la mare adâncime, care îi lipsește României).

Am fi putut și ar fi trebuit să facem mai multe, pentru că interesul nostru ca Ucraina să fie integrată în UE este enorm. Acum, dacă Ucraina își pierde interesul față de UE, care credeți că sunt șansele să fie interesată de România? Și, dacă e să fi învățat ceva din toată această situație, este că anul viitor va fi extrem de greu pentru Republica Moldova, iar România va avea un rol crucial în ajutarea fraților de peste Prut să supraviețuiască economic, politic și democratic până la semnarea acordurilor cu UE.

Dacă UE vrea să joace pe același teren cu Rusia, acceptând toate miasmele care se pot ivi, ar fi bine ca, data viitoare când se va apropia Putin de negocieri, să mai pună ceva pe masă lângă miile de pagini despre reforme și principii democratice.

Pentru comentarii, mă găsiți pe Facebook – Alina Matiș și pe Twitter – @alinamatis